AcasăIT & CDIN IULIE - Domeniul ”.ro”, păstrat doar contra unei taxe

DIN IULIE – Domeniul ”.ro”, păstrat doar contra unei taxe

spot_img

DISTRIBUIȚI

DIN IULIE Numele de domenii de site-uri „.ro” vor avea o perioadă de valabilitate limitată la cinci ani, nu una nelimitată, așa cum se întâmplă acum, potrivit unui anunț recent al Romania Top Level Domain (RoTLD).

DIN IULIE Mai exact, din iulie 2017, pentru folosirea în continuare a aceluiași nume de domeniu persoanele interesate vor trebui să achite periodic o taxă, potrivit avocatnet.ro.

RoTLD (Registrul român de domenii pentru site-uri „.ro”) a anunțat în decembrie 2016 că, începând cu data de 1 iulie 2017, se va introduce un tarif de întregistrare și mentenanță anuală pentru domeniile „.ro”, însă fără să precizeze cât va fi aceasta.

Acest tarif va asigura atât înregistrarea numelui de domeniu, cât și dreptul de folosire al acestuia pe o perioadă limitată de cinci ani. După expirarea acestui termen, persoanele care vor să își păstreze numele respectiv vor fi nevoite să mai achite anual o altă taxă. Dacă aleg să nu plătească tariful, numele va deveni liber și altcineva îl va putea înregistra și folosi.

Pe de altă parte, nu va exista posibilitatea înregistrării pe o perioadă mai scurtă, de exemplu de un an, ci doar de cinci ani (cu opțiune de prelungire). Asta înseamnă că dacă cineva are nevoie de un nume de domeniu doar pentru un an, va fi nevoit să plătească aceeași sumă de bani ca și cum l-ar folosi cinci.

Concret, modificarea vizează toate numele de domeniu „.ro”, atât cele mai vechi de cinci ani, cât și cele pentru care termenul se va împlini mai târziu. În acest sens, RoTLD a precizat care sunt datele la care persoanele interesate să își păstreze numele vor trebui să plătească taxa anunțată:

-cei care au nume de domenii înregistrate înainte de data de 1 iulie 2012 trebuie să plătească taxa anuală de mentenanță între 1 iulie și 1 octombrie 2017;

-cei care au nume de domenii înregistrate în intervalul 1 iulie 2012 – 1 iulie 2017 trebuie să plătească taxa anuală la momentul la care se vor împlini cinci ani de la înregistrare;

-cei care își vor înregistra nume de domenii ulterior datei de 1 iulie 2017 vor plăti taxa anuală după cinci ani, calculați de la momentul înregistrării.

sursa

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA