AcasăLifestyleSănatateBINE DE ŞTIUT ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ - Sfaturi care ne ajută să...

BINE DE ŞTIUT ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ – Sfaturi care ne ajută să ne revenim după masa îmbelşugată de sărbători

spot_img

DISTRIBUIȚI

BINE DE ŞTIUT ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ Deşi medicii atenţionează în fiecare an asupra pericolelor la care ne supunem, de Paşte, tot mai multe persoane continuă să mănânce şi să bea pe săturate. Din această cauză, organismul are de suferit. Iată câteva sfaturi de care trebuie să ţii cont pentru a-ţi reveni după masa îmbelşugată de sărbători, conform România TV.

BINE DE ŞTIUT ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ După Paște este important să se revină la o dietă echilibrată, ușor redusă caloric, pentru a corecta efectul exceselor alimentare, vegetarianismul strict nefiind nici pe departe o soluție pe termen lung, însă este foarte utilă și recomandată o mărire a cantităților de fructe, legume, cereale integrale și semințe consumate în această perioadă a anului.

Este important să se consume o mare diversitate de legume și fructe colorate pentru a putea beneficia la maximum de efectele lor asupra sănătății, întrucât acestea conțin o serie de substanțe nutritive fitochimice care se combină și se completează reciproc în lupta pentru menținerea stării de sănătate.

„Este nevoie de foarte multă mişcare, să se mănânce numai salate şi crudităţi, să se bea multă apă şi să se evite grăsimile animale şi prăjiturile”, a declarat medicul nutriţionist, Corina Zugravu.

Legumele şi fructele cele mai indicate pentru o astfel de cură de detoxifiere sunt: varza crudă, salata verde, roşiile, castraveţii, urzicile, spanacul, pătrunjelul, morcovul, sparanghelul, loboda, ceapa verde, lămâia, cireşele, merele, portocalele, kiwi.

De asemenea, din dieta întregii familii nu trebuie să lipsească cerealele integrale bogate în fibre, proteinele de natură superioară din pește și lactate fermentate (chefirul, sana, laptele bătut).

Mai mult, dieta zilnică trebuie să fie împărțită în 3 mese principale și două gustări de fructe, iar între mese să se consume din abundență lichide care hidratează: apă și ceai neîndulcit.

De asemenea, mișcarea joacă un rol esențial în activarea metabolismului și de aceea măcar activitățile fizice de rutină trebuie practicate.

Totodată, trebuie evitate băuturile alcoolice, carbogazoase și, în special, pe cele cu aport de cafeină și zahăr. De asemenea, pentru hidratare nu trebuie băute lichide foarte reci, ci lichide calde sau la temperatura camerei. O altă formă prin care ne putem reveni este o cură sănătoasă de ceai verde.

sursa INFO

sursa FOTO

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA