AcasăLifestyleSănatateAI EXAGERAT CU MÂNCAREA DE CRĂCIUN? - Câteva trucuri simple şi rapide...

AI EXAGERAT CU MÂNCAREA DE CRĂCIUN? – Câteva trucuri simple şi rapide care te scapă de indigestie

spot_img

DISTRIBUIȚI

AI EXAGERAT CU MÂNCAREA DE CRĂCIUN? Nutriţioniştii avertizează că în această perioadă obişnuim să mâncăm mai mult decât într-o zi obişnuită, astfel că riscul apariţiei tulburărilor digestive este destul de ridicat.

Persoanele care au ţinut post trebuie să evite să facă abuz alimentar, deoarece riscul apariţiei indigestiilor este ridicat. Abuzul de astfel de mâncăruri indigeste, aşa cum sunt produsele tradiţionale de Crăciun, împreună cu excesul de alcool pot declanşa crizele pancreatice acute. Astfel, este recomandat să mâncaţi puţin şi des.

Tulburările digestive se tratează cu ceaiuri medicinale sau cu suc de grapefruit şi cu ulei de măsline.

„De sărbători suntem tentaţi să ne înfruptăm din preparate tradiţionale, însă trebuie să ne gândim la condecinţe”, precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie. Anturajul este cel care ne stimulează, de obicei, să mâncăm mai mult decât trebuie şi să ciocnim mai multe pahare. După o masă copioasă, întreg aparatul digestiv are de suferit. Cele mai frecvente neplăceri care pot apărea sunt crizele biliare şi enterocolitele, care solicită intervenţia medicului.

Salcâmul şi gălbenelele scad aciditatea

Când apar primele simptome ale indigestiei, precum migrenele, balonările, greaţa, arsurile la stomac, trebuie consultat specialistul. Când acesta a stabilit diagnosticul, respectarea dietei individualizate este foarte importantă în perioada de recuperare. Fitoterapeutul Eugen Giurgiu recomandă ceaiurile de mur, de coada şoricelului, de afin sau de anghinare.

De asemenea, o infuzie călduţă din flori de salcâm calmează durerea. Şi efectele hiperacidităţii se tratează cu infuzie de salcâm.

Sunt eficiente 3 căni de ceai pe zi. Ceaiurile din flori de gălbenele sau de petale de trandafir de dulceaţă sunt binevenite în toate afecţiunile gastrice şi intestinale.

Combateţi balonările cu infuzii din farmacia casei: anason, chimen, coriandru şi gălbene, care au un efect rapid.

Tratamentul cu ceai de coada- şoricelului trebuie urmat o săptămână. Infuzia se prepară din 3 linguriţe de plantă care se infuzează în 300 ml de apă clocotită, timp de zece minute. Ceaiul se bea călduţ. Tratamentul cu flori de salcâm trebuie continuat 14 zile, după declanşarea indigestiei. O ceaşcă de infuzie se prepară dintr-o linguriţă de plantă şi 250 ml de apă clocotită.

Sucul de grapefruit reglează secreţia de bilă. Cura cu două căni pe zi, continuată o lună, reglează secreţia şi eliminarea bilei.

Supa de morcovi sau apa de orez vă sunt de mare ajutor în cazul diareei. Dacă aceasta este asociată cu crampe intestinale intense, trebuie să aplicaţi pe abdomen comprese cu bitter suedez. De asemenea, pâinea prăjită, unsă cu ulei de măsline presat la rece, este un excelent pansament gastric.

Alimente interzise:

După o indigestie, în următoarele 3-4 săprămâni trebuie să eliminaţi din dietă mezelurile, conservele, lactatele fermentate, băuturile alcoolice şi pe cele carbogazoase, dulciurile de patiserie şi de cofetărie care conţin multe grăsimi şi ciocolată.

Evitaţi complicaţiile

Mâncaţi în linişte şi mestecaţi bine alimentele. Astfel, uşuraţi procesul de digestie. După o masă copioasă, nu vă culcaţi imediat, pentru că sucurile gastrice „inundă” esofagul. Faceţi puţină mişcare în aer liber. Dacă apar primele simptome ale indigestiei, nu vă îndopaţi cu medicamente pe care nu le-aţi folosit niciodată.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA