AcasăOPINIIVIAȚA, DEOCAMDATĂ – Decupaje din cotidianul politic local

VIAȚA, DEOCAMDATĂ – Decupaje din cotidianul politic local

spot_img

DISTRIBUIȚI

Începe să se vadă și să se simtă că am intrat într-un an electoral. După o perioadă destul de lungă, în care nu s-a mișcat nimic, iată că scena politică s-a animat ca la comandă. Am lâncezit și noi alături de politicieni, liniștea deplină fiind conturbată doar de comunicatele venite sistematic de la PSD, în care erau preaslăvite mărețele implicări și realizări ale tovarășului Zetea Gabriel din Seini.

De data asta e altceva. Aspiranții la demnitățile locale s-au trezit din somnul adânc și odihnitor, astfel că sunt gata să înceapă asaltul asupra cetățenilor în încercarea de a le stârni curiozitatea. Candidații spun că vor să fericească norodul, motiv pentru care îi îndeamnă pe cei cu drept de vot să aplice ștampila în dreptunghiul unde se află ei, pentru că numai ei sunt capabili să facă ceea ce nimeni n-a reușit până acum.

Am ales la întâmplare câteva fapte reale din activitatea recentă a unor aspiranți, pentru a ne putea face o imagine mai clară despre aceștia. Vom reveni pe parcursul celor patru luni care ne despart de data alegerilor locale, convinși că vom avea despre ce scrie.

1.Cristian Niculescu Țâgârlaș, candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Baia Mare, se simte frustrat  și profund indignat, dezvăluindu-ne motivul amărăciunii sale: ”Doresc să anunț public că sunt pus de postul Maramureș TV în fața unei situații fără precedent, care denotă lipsă de deontologie și profesionalism. Am fost invitat la o emisiune, am răspuns pozitiv, ca un om responsabil față de opinia publică. În data difuzării, emisiunea a fost întreruptă, iar reluarea n-a mai avut loc. Consider gestul ca fiind o lipsă de respect și un act de cenzură fără precedent în mass-media locală”.

Politicianul alpinist zice că va analiza termenii unor viitoare posibile colaborări cu postul respectiv, dar va face unele demersuri legale de notificare a CNA. Nu știu ce să zic. Sincer mă miră atitudinea celor de la televiziunea cu clop, fiind de notorietate că jurnaliștii de acolo sunt numai și numai în interesul cetățenilor, respectând dreptul acestora de a fi informați non-stop. Așa se și explică faptul că postul transmite în reluare unele emisiuni realizate în urmă cu mulți ani, mai des decât o fac cei de la ProTV cu filmul Singur acasă. Se reiau emisiunile până ce se ajunge la concluzia că tema a fost conștientizată și aprofundată de către privitor.

Poate că șefii de acolo n-au considerat că filmarea cu Țâgârlaș ar fi de actualitate, așa că au pus-o pe stoc, cu intenția sigură de-a o da în reluare după ziua de 5 iunie a.c. Suntem alături de alpinistul de succes, motiv pentru care vom încerca să-i venim în ajutor. Astfel, dacă în viitorul apropiat vom reuși să pornim un post de televiziune local, promitem să facem tot posibilul ca Țâgârlaș să fie o prezență constantă în emisiunile noastre. Cine știe, poate vom reuși să facem chiar un serial despre domnia sa. Cine știe…

2. Rămânem pe aproape și consemnăm o altă declarație a politicianului alpinist: ”Așa cum am dus steagul municipiului Baia Mare pe cele mai înalte vârfuri ale lumii, tot așa îmi propun ca, împreună cu voi, să ducem orașul pe cele mai înalte culmi, economia locală, nivelul de trai, locurile de muncă, într-un mod transparent, onest și, mai ales, manifestând respect față de băimăreni”.

Da. Problema cu steagul e că nu putea fi dus pe cele mai înalte culmi ale lumii, pentru că alpinistul nostru n-a ajuns și nu va ajunge niciodată acolo. Nu văd de ce l-ar urma băimărenii într-o asemenea aventură, de ce l-ar crede, știind că a fost în două mandate consilier municipal, pe vremea când Baia Mare era condusă de liberali, dar n-a făcut absolut nimic pentru ei sau oraș. Apoi, chestiunea cu culmile nu-i deloc originală, a mai spus-o unul pe care l-au împușcat în ziua sfântă de Crăciun. Culmile înalte sunt ca și în bancul cu avionul: cu cât zboară mai sus, cu atât se vede mai mic de pe pământ.

3. Săptămâna trecută vorbeam despre candidatul ieșit ca viermele din mărul putred al Mișcării Populare, afirmând că e o minciună faptul că Iustin Talpoș, profesorașul de gimnaziu, nu a făcut politică până acum. N-am fost nevoit să sap prea adânc pentru a afla că apoliticul popular a candidat independent pentru un post de consilier județean, în alegerile locale din 2012. A obținut 2.185 de voturi, adică 1,03% din total.

Dacă vrei să ajungi la o funcție aleasă, atunci faci politică, altfel nu se poate. Și profesorașul a intrat în politică încă din fragedă pruncie, de fapt s-a născut făcând politică, pentru că iată ce scrie cu mânuța lui în autobiografia aflată la dosarul de candidat de la alegerile pomenite: ”Școala Generală din Tăuții de Sus, 1982-1990, comandant de grupă și ulterior de detașament de pionieri. Liceul Economic Baia Mare, 1990-1994, șeful clasei; sunt membru fondator FSN, la nivel de școală, în ianuarie 1990. În anul 1992 am protestat în curtea liceului împotriva numirii directorului”.

Și tot acolo, viitorul primar recunoaște că a ocupat mai multe funcții la nivel local și județean în cadrul unor partide, dar a renunțat la toate și nu mai este înregimentat politic. Nici nu știu ce e mai bine să fii: politician sau mincinos? Și dacă ești și una și alta? Atunci sigur îndeplinești condițiile ca să candidezi la primărie.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA