AcasăOPINIIUN RISC ASUMAT – În caz de eșec, noua conducere a CJ...

UN RISC ASUMAT – În caz de eșec, noua conducere a CJ nu poate da vina pe nimeni

spot_img

DISTRIBUIȚI

Au trecut vremurile în care constituirea Consiliului Județean Maramureș se făcea după scandaluri din care nu lipseau trădările și cumpărările de voturi. Unii, mai slabi la minte, susțineau că, de fapt, se cumpărau conștiințe, ignorând faptul că în cazul politicienilor ajunși pe locuri eligibile pe lista de candidați, nici nu poate fi vorba despre principii, conștiințe sau doctrine.

Noua conducere a CJ este atipică din mai multe puncte de vedere. Pentru prima dată PSD a câștigat detașat alegerile și a putut da primul președinte din rândurile lui. E drept, l-a mai avut și pe Alexandru Cozma, în 2000, dar acesta a fost ales pe listele PD și apoi transferat la gruparea social-democrată. În urmă cu câteva luni scriam că singurul aspirant la șefia CJ care muncește pentru ca să-și îndeplinească obiectivul este Gabriel Zetea. În vreme ce liberalii pe stil nou erau invizibili la nivelul județului, Zetea cutreiera fiecare localitate, participând la toate evenimentele, fără să țină seama de apartenența politică a primarului.

A fost mereu de folos comunităților, s-a implicat în finanțarea unor proiecte în timpul guvernării Ponta, a continuat să bată drumul Capitalei și în vremea tehnocraților lui Cioloș, iar oamenii nu l-au uitat, votând PSD chiar și în fiefuri liberale tradiționale. Nu l-au uitat și pentru că nu aveau altă figură de reținut, din moment ce liberalii nici măcar în campania electorală nu au reușit să se facă auziți.

Indiferent câte defecte ar avea Zetea, și are din belșug, cred că în acest moment este bine că județul n-a ajuns în mâinile neputincioase ale liberalilor. Oferta acestora a fost de toată groaza, numai gândul că la conducere ar putea reveni Mircea Man, Marinel Kovacs sau Gheorghe Bârlea cred că i-a înspăimântat și mobilizat pe alegători. Sancțiunea aplicată a fost drastică, liberalii ajungând ultima roată la căruța județeană, deși, în inconștiența lor, se visau cu hățurile și biciușca în mâini, pe capra atelajului.

După ce a apărut o mică fisură de comunicare (explicabilă datorită situației existente), între liderii Coaliției pentru Baia Mare și PSD, liberalii au crezut că vor putea profita de moment formând o majoritate în jurul lor alături de consilierii celorlalte partide. N-a ținut figura, Cătălin Cherecheș, liderul Coaliției, respingând categoric propunerea de colaborare cu cei care au avut o contribuție majoră de-a lungul vremii la izolarea și subdezvoltarea județului.

În cele din urmă lucrurile au intrat pe făgașul normalității, voința electoratului maramureșean regăsindu-se în noua formulă de conducere a CJ. PSD a semnat protocoale de colaborare cu toate formațiunile care au intrat în CJ, cu excepția PNL, constituindu-se o majoritate zdrobitoare (26-9). Practic, cei nouă consilieri liberali nu înseamnă nimic, opoziția fiind ca și inexistentă. Din acest motiv responsabilitatea majorității este enormă, pentru că nu mai are nicio scuză pentru eventualele sincope și eșecuri în actul de guvernare al județului.

Este de așteptat ca izolarea liberalilor să fie totală, astfel încât să nu primească nici măcar președinția vreunei comisii de specialitate din cadrul CJ. Nu va fi vreo pierdere, cunoaștem competența și valoarea consilierilor liberali, așa că viața poate merge foarte bine înainte și fără aportul lor.

Atipică mi se pare și alegerea celor doi vicepreședinți, Doru Dăncuș și Lucian Morar, care provin din formațiuni nou înființate. Cu cinci consilieri județeni, Coaliția pentru Baia Mare a devenit cel mai important aliat pentru PSD, așa că atribuirea unui post în conducerea executivă era un lucru normal. Sigur, Dăncuș reprezintă un partid vechi, de tradiție, dar dacă PNȚCD nu ar fi intrat în Coaliție nici nu putea visa la intrarea în CJ, lucru recunoscut cu sportivitate de către noul vicepreședinte.

Am criticat aspru protocolul de colaborare dintre PSD și PMP, pe care și astăzi, când jocurile sunt făcute, îl consider jenant la adresa social-democraților care au luptat împotriva regimului Băsescu. Se pare că obținerea și securizarea postului de președinte au fost prioritare pentru liderii PSD. Au cedat un post de vicepreședinte în favoarea lui Morar, dar, până la proba contrarie, și-au asigurat liniștea și siguranța în exercitarea actului de guvernare. Până la urmă e treaba lor cu cine vor conlucra, important pentru maramureșeni va fi punerea în practică a programului cu care PSD a câștigat alegerile.

Sunt câteva obiective importante de realizat în viitorul apropiat (depozitul de deșeuri, aeroportul, susținerea municipiului Baia Mare pentru a deveni capitală europeană a culturii, podurile peste Someș și Tisa, parcurile industriale, infrastructura rutieră și multe altele), ce nu au voie să fie amânate sau ratate.

Realizările sau eșecurile vor fi trecute în conturile social-democraților, dar poate că așa e cel mai bine pentru județ. Maramureșenii sunt sătui de promisiunile niciodată onorate, de minciunile cu care au fost sufocați, de neîmplinirile vizibile la tot pasul. E bine că în următorii patru ani va exista un singur responsabil pentru eșecuri și un singur beneficiar al posibilelor victorii. Măcar știm o treabă.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA