Acasăoameni noiSOLUŢIE - Fostele unități militare ar putea fi transformate în pușcării

SOLUŢIE – Fostele unități militare ar putea fi transformate în pușcării

spot_img

DISTRIBUIȚI

SOLUŢIE Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) a venit cu o soluție pentru evitarea aglomerației din pușcăriile românești. Astfel, mai marii din justiție au propus Guvernului transferul unor unităţi militare dezafectate de la Ministerul Apărării Naţionale la Ministerul Justiţiei, pentru amenajarea unor noi locuri de detenţie, scrie Libertatea.

SOLUŢIE În opinia PICCJ aceasta ar fi o soluţie la problema supraaglomerării din închisori, dar şi o alternativă la proiectul de graţiere elaborat de Guvern.

Pe de altă parte, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat că 3.700 deţinuţi s-ar încadra pentru eliberare, dacă Ordonanța de grațiere va intra în vigoare.

Dar, pentru soluţionarea supraaglomerării din închisori, este nevoie de peste 8.500 de locuri în plus, astfel că Ordonanţele pe Justiţie nu ar rezolva problema din puşcării.

„Ministerul Public avertizează asupra consecințelor adoptării proiectelor de ordonanța privind modificarea Codului penal, Codului de procedură penală și grațierea unor pedepse și propune – ca soluție la problema supraaglomerării penitenciarelor, transferul unor unități militare dezafectate de la Ministerul Apărării Naționale la Ministerul Justiției, în vederea amenajării de locuri de detenție.

Având în vedere prevederile constituționale, precum și dimensiunea consecințelor adoptării acestor reglementări, apreciem că nu se justifică urgența promovării acestor acte normative printr-o ordonanță a Guvernului, cu atât mai mult cu cât nu au fost în prealabil consultate într-o manieră transparentă entitățile implicate în aplicarea lor”, se arata intr-un mesaj al PICCJ.

Cei de la justiție sunt contraziși de șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor din România, Marius Vulpe, care spune că o amenajare a unităților militare ar dura 4 5 ani de zile,timp în care pușcăriașii vor sta tot în aceste condiții.

„Este necesară expertizarea tehnică a acestor spaţii pentru stabilirea gradului clar de uzură şi de rezistenţă şi de stabilitate.

Este necesară transformarea acestor spaţii, care presupune lucrări ample de construcţii şi de instalaţii prin investiţii şi intervenţii.

Este o soluţie falsă că mâine putem muta deţinuţii acolo, necesită investiţii care, în mod normal, conform calculelor specialiştilor din sistemul penitenciar, ar dura circa 3 sau 4 ani pentru a reuşi să le ducem la standardul minim de cazare a deţinuţilor”, a explicat Marius Vulpe.

sursa

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA