AcasăsiugariuSLUJBĂ DE SFINŢIRE - Biserica din Lucăceşti, târnosită după 92 de ani...

SLUJBĂ DE SFINŢIRE – Biserica din Lucăceşti, târnosită după 92 de ani de la construire

spot_img

DISTRIBUIȚI

SLUJBĂ DE SFINŢIRE Duminică, 8 octombrie, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire bisericii Parohiei Lucăceşti, Protopopiatul Chioar, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească, în fruntea unui sobor de 30 de preoţi şi diaconi, şi a rostit cuvânt de învăţătură.

Ridicată între anii 1920-1925, de bunii credincioşi ai Parohiei Lucăceşti, din cărămidă arsă, pe fundaţie de piatră, biserica din această localitate nu a fost târnosită până duminică, 8 octombrie 2017.

Slujba de târnosire, prima de la existenţa bisericii, a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin al Maramureşului şi Sătmarului, ca urmare a unor ample lucrări de refacere în exteriorul, cât şi în interiorul locaşului.

Slujba de târnosire a fost făcută după rânduiala Bisericii Ortodoxe, cu punerea în piciorul Sfintei Mese a Sfintelor Moaşte de Sfinţi Mucenici şi a Documentului de Sfinţire, ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, punerea în cele patru colţuri a icoanelor celor patru Sfinţi Evanghelişti.

A fost unsă biserica cu Sfântul şi Marele Mir înexterior şi interior, precum şi pictura iconostasului. Hramul bisericii este Sfânta Cuvioasă Parascheva.

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a explicat credincioşilor în ce constă fiecare parte a sfinţirii bisericii.

Lucrările de refacere a bisericii au început în anul 2011 şi a necesitat un mare efort financiar, suportat de credincioşii parohiei, binefăcători, Consiliul Local şi Primăria Mireşu Mare.

Slujba de târnosire a fost urmată de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie Arhierească, pe o scenă amenajată în curtea interioară a bisericii. În soborul slujitor s-au aflat pr. Nicolae Petruş, protopopul de Chioar, pr. Ciprian Coza, secretar protopopesc, preoţi de mir din parohiile învecinate şi de mai departe. Un număr foarte mare de credincioşi din localitate a asistat la Sfânta Liturghie, dar şi veniţi din satele învecinate.

La Sfânta Liturghie a sosit şi subprefectul de Maramureş, ing. Alexandru Cosma, membru în Adunarea Eparhială. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul de Muzică Psaltică „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, condus de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu.

 

În semn de înaltă apreciere şi preţuire pentru activitatea pastoral-misionară, edilitar-gospodărească şi social-filantropică şi pentru contribuţia adusă la înnoirea şi împodobirea bisericii cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Parohia Lucăceşti, Protopopiatul Chioar, timp de 18 ani de când slujeşte aici, preotul paroh Florin Petru Sălăgean a fost distins cu titlul de iconom stavrofor.

Diplome de vrednicie au primit Consiliul Parohial, primarul Ioan Mătieş,Buciuman Sorin, Cristian Radu, Dobai Adrian, Buciuman Alexandru, Cristian Marin, Cristian Tudor Ioan, patru cetăţeni care poartă acelaşi nume: Buciuman Ioan, Dobai Vasile, Bancoş Daniel, Cristian Nicolae, Cristian Bogdan, Balaj Marin, Remeţan Ioan, Dragoş Marius, precum şi pictorii Marius Cioran şi Daniel Burnar.

Info şi foto www.episcopiammsm.ro

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA