Acasăoameni noiSE MODIFICĂ LEGEA - Toate magazinele vor fi obligate să schimbe în...

SE MODIFICĂ LEGEA – Toate magazinele vor fi obligate să schimbe în 15 zile, la cerere, obiectul cumpărat

spot_img

DISTRIBUIȚI

Termenul de schimbare a produsului achiziţionat din magazin va fi stabilit, în scris, între vânzător şi cumpărător. De comun acord, acest termen poate fi între 0 şi 15 zile calendaristice. În prezent, schimbarea unui produs sau returnarea banilor cheltuiţi pentru cumpărarea acestuia rămâne la latitudinea vânzătorului.

Se schimbă legea privind vânzarea produselor în România. Magazinul va fi obligat să-ţi schimbe, la cerere, obiectul cumpărat.

Legea 449/2003, privind vânzarea produselor şi garanţiilor asociate acestora,  va fi schimbată de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, în sensul obligării fiecărui vânzător să acorde un termen de preschimbare a produsului într-un termen de 15 zile caledaristice. În prezent, magazinele, cu excepţia celor online, nu sunt obligate să preschimbe, la cerere, produsele cumpărate. Cele ce totuşi fac acest lucru, o fac din proprie iniţiativă.

„Orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută în cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilită de comun acord, în scris, între vânzător şi consumator, luându-se în considerare natura produselor şi scopul pentru care acesta a solicitat produsele. Perioada de timp nu poate depăşi 15 zile calendaristice de la data la care cumpărătorul, după caz, a adus la cunoştinţă vânzătorului lipsa de conformitate a produsului, sau a predat produsul vânzătorului sau persoanei desemnate de acesta pe baza unui document de predare – primire. Vânzătorul are aceleaşi obligaţii pentru produsul înlocuit ca şi pentru produsul vândut iniţial”, se arată în proiectul de ordonanţă.

În prezent, magazinele pot alege dacă preschimbă sau nu un produs vândut. Majoritatea magazinelor mari dau posibilitatea clienţilor să schimbe un produs achiziţionat într-un termen de până la 30 de zile de la achiziţionare, indiferent de motiv, dacă produsul cumpărat este adus înapoi nedeteriorat. Totuşi, există încă suficiente magazine care refuză să schimbe produsul cumpărat sau să ofere banii înapoi, la cerere. Aici puteţi găsi afişe pe care să scrie „Marfa vândută nu se returnează”.

„Este un proiect bun, un pas înainte, conduce la responsabilizarea agentului economic. Creşte încrederea clientului în magazin”, spune, pentru ECONOMICA.NET, Marius Dunca, fost preşedinte ANPC până la sfârşitul lunii noiembrie 2015.

citește continuarea pe economica.net

foto arhivă

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA