AcasăsiugariuSĂRBĂTOARE LA SIGHET - Hramul Bisericii greco-catolice ucrainene ”Acoperământul Maicii Domnului”

SĂRBĂTOARE LA SIGHET – Hramul Bisericii greco-catolice ucrainene ”Acoperământul Maicii Domnului”

spot_img

DISTRIBUIȚI

SĂRBĂTOARE LA SIGHET Ziua de sâmbătă, 14 octombrie, a fost una de bucurie pentru comunitatea bisericii ucrainene din Sighet, care a fost îmbrăcată în straie de sărbătoare pentru a o cinsti pe Maica lui Dumnezeu, în ziua hramului bisericii, sărbătorit după calendarul iulian.

Sărbătoarea ”Acoperământul Maicii Domnului”, Pokrov în limba slavonă, a început în seara zilei de vineri, prin celebrarea Vecerniei și a Litiei.

A urmat apoi sfințirea mică a apei, iar în ziua următoare, celebrarea Utreniei de la ora 9.00 și Sfânta Liturghie de la ora 10.30.

Sfânta Liturghie a fost condusă de părintele Ioan Voloșciuc din parohia Rădăuți, jud. Suceava. La Liturghie a fost prezent un sobor mare de preoți, însoțiți de credincioșii veniți din satele învecinate.

Predica a fost rostită în limba ucraineană de părintele protos Ioan Voloșciuc, iar în limba română de părintele Marius Vișovan, preot în parohia Vadu Izei, protopopiatul de Sighet.

Ambii predicatori au vorbit despre semnificația acestei sărbători. Au fost menționate aspecte ce țin de istoria sărbătorii, apărută în secolul al X-lea, ca o amintire a arătării Maicii Domnului în biserica din Vlaherne (Constantinopol).

De asemenea, a fost evidențiat sensul spiritual al sărbătorii în ceea ce privește rolul Sfintei Fecioare Maria, cea care l-a născut pe Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat , Mântuitorul lumii.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele vicar Mihai Dubovici a adresat mulțumiri tuturor participanților, cerând binecuvântarea lui Dumnezeu și mijlocirea Maicii Sfinte pentru toți credincioșii.

Informaţii furnizate de Episcopia Greco-catolică de Maramureş

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA