AcasăOPINIIPIPETA CU VENIN - Distracția s-a terminat, dar cine plătește consumația?

PIPETA CU VENIN – Distracția s-a terminat, dar cine plătește consumația?

spot_img

DISTRIBUIȚI

O lună a ținut distracția la care au participat candidații aspiranți la funcția de primar al municipiului Baia Mare. Nu putem spune că a fost rău.

Oamenii respectivi și-au văzut chipurile pe afișele electorale sau în paginile ziarelor locale, au participat la diverse activități despre care, o parte dintre ei, nici n-au știut că există, s-au plimbat țanțoși printre alegători, fiecare crezând că poartă cu el bastonul de primar.

Ba unii au forțat nota, afișându-se cu sloganuri gen Acesta e primarul, Harnic și cinstit, Profesorul vine la Primărie, în speranța că vor convinge privitorii să le ștampileze dreptunghiul de pe buletinul de vot. Țâgârlaș, candidatul liberalilor, a fost menținut permanent pe primul loc în sondajele mincinoase făcute de publicații on-line, făcându-l pe nevolnic să creadă că va putea câștiga competiția.

Am mai spus-o la începutul campaniei și o fac acum pentru ultima oară: indiferent de condițiile în care se vor desfășura alegerile viitoare în Baia Mare, candidații din acest an nu pot ajunge în biroul primarului numai dacă îi cheamă acesta, trec de vigilența cerberului de la intrare sau o fac atunci când se organizează ziua porților deschise în instituția respectivă.

Da, s-au distrat de minune. Acum, pentru unii, a sosit ziua plății că, vorba aia, plăcerile costă, rareori sunt gratuite. Spun pentru unii deoarece doar cei importanți vor plăti, ceilalți nu trebuie să își facă probleme că nu-i cine să-i tragă la răspundere. La parlamentarele din toamnă tot Talpoș, Herțeg sau Ardeleanu vor fi candidații găștilor pe care le reprezintă, că alții mai bravi nu există printre ei. Și la viitoarele alegeri locale, dacă nu li se dărâmă șandramalele până atunci, tot de ei ne vom lovi.

De câteva ori am atras atenția asupra modului în care au fost distruse două partide, liberal și conservator, contopite în unul, ALDE, de către uraganul  Cornelia. Alegerile au confirmat spusele mele, candidații ce au primit binecuvântarea familiei Negruț reușind să se situeze pe ultimele trei locuri, adunând în jur de 800 de voturi la Consiliul Municipal. Acum, după trecerea urgiei, normal ar fi să se evalueze pagubele și să se ia măsuri ca fenomenul să nu se repete și în noiembrie. Tăriceanu și Constantin au fost puși în gardă asupra dezastrului care se va produce în Maramureș, dar s-au făcut că nu aud. Pot să rămână surzi și de data asta, să nu o înlăture pe femeia devastatoare din fruntea partidului, dar la sfârșitul toamnei va fi prăpăd adevărat.

Nici lui Florin Tătaru nu i-au ieșit socotelile. Din păcate pentru PSD, previziunile s-au împlinit întocmai, cel mai puternic partid din Maramureș are doar trei consilieri în Baia Mare, stabilind un record negativ pentru ultimii 26 de ani, greu de egalat sau depășit pe viitor. Vinovatul principal nu poate fi altul în afară de Tătaru, pentru că el le-a forțat mâna colegilor să-l pună în postura de candidat. Acesta e primarul care pur și simplu a făcut de râs partidul în toată țara și care va trebui să achite nota de plată.

O spune și președintele Zetea, deși, politician fiind, nu o face direct, ca și noi: ”Am făcut mereu astfel de analize în PSD, iar acolo unde am înregistrat rezultate slabe, am avut două variante: fie am ajutat organizațiile să crească, fie am schimbat conducerea. În ceea ce privește votul de la Baia Mare, noi nu vom da vina pe băimăreni, fiindcă niciodată oamenii nu greșesc.” Cu un drum a îndreptat și prostia făcută de candidat, care i-a apostrofat pe alegători pentru că au votat emoțional, motiv pentru care n-au putut probabil să-i vadă valoarea.

Să mai spunem că exact în perioada campaniei, Monșer-ul, principalul gânditor din staff-ul lui Florin, s-a dovedit a fi total neinspirat. El a reușit să-și pună aspirantul în totul felul de ipostaze, dar niciuna nu i s-a potrivit. Cred că dacă luciditatea Monșer-ului nu ar fi fost vizibil afectată (să fi fost vorba de vreo boală?), atunci sigur Tătaru lua cu câteva zecimi mai mult.

Indiferent de ce s-a întâmplat, rezultatul obținut îl scoate pe Tătaru din cursa pentru un loc eligibil la parlamentare. Și-a făcut-o cu mâna lui și acum n-are decât să plătească nesăbuința comisă.

Țâgârlaș nu se simtă mai bine decât Tătaru. Față de acesta are un singur avantaj: liberalii au fost lamentabili în tot județul, pierzând rușinos bătălia cu PSD, câștigând doar 20 de primării, față de 44, câte au luat adversarii. Dar nici el nu poate scăpa de pedeapsă pentru că a reușit să-l întreacă în nereușită chiar și pe Tătaru! Din ’90 încoace, Consiliul Municipal a fost dominat de reprezentanții PNL, iar Țâgârlaș a reușit să reducă numărul acestora la trei. Incredibil.

Mazilirea conducerii județene a fost deja anunțată de la centru. Până se va pune în practică, capul lui Țâgârlaș va cădea pe tava purtată de Mircea Dolha, această Salomee liberală modernă, care abia a așteptat momentul să scape de el. Și alpinistul naiv i l-a oferit, fără să-și fi luat minime măsuri de siguranță. Una dintre ele ar fi fost numirea lui Dolha în postura de șef de campanie pe Baia Mare, dar a făcut pe orgoliosul, așa că rămâne bun de plată.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA