Acasăoameni noiPEDEAPSĂ - Torționarul Ion Ficior, condamnat la 20 de ani de închisoare

PEDEAPSĂ – Torționarul Ion Ficior, condamnat la 20 de ani de închisoare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ion Ficior, fost comandant al coloniei de muncă Periprava, a fost condamnat, miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 20 de ani de închisoare, pentru infracţiuni contra umanităţii.

Pedeapsa cerută de procurori în cazul lui Ficior, pentru infracțiuni contra umanității, era de 20 de ani. Decizia de miercuri nu este definitivă şi poate fi contestată cu apel la ÎCCJ în 10 zile. Avocatul lui Ion Ficior s-a arătat nemulțumită de decizie, spunând că nu contează ”probele” în acest caz, ea adăugând că ”a intervenit prescripția”.

”Speram la o achitare, aceasta ar fi fost soluția temeinică și legală, potrivit pledoariei”, a spus avocatul lui Ion Ficior.

În solidar cu statul român, Ion Ficior va trebui să plătească daune de 310.000 de euro.

Ion Ficior a fost trimis în judecată sub acuzaţia că în perioada când a condus Colonia de muncă Periprava a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici.

Din acest motiv, 103 oameni şi-au pierdut viaţa.

Pe 10 februarie, Alexandru Vişinescu, primul torţionar trimis în judecată, a fost condamnat definitiv, miercuri, la 20 de ani de închisoare.

Vișinescu este acuzat de moartea a zeci de oameni în penitenciarul Râmnicu Sărat sub comanda sa.
http://antena3.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA