Acasăoameni noiO NOUĂ IPOTEZĂ - Unde se ascunde Sebastian Ghiță 

O NOUĂ IPOTEZĂ – Unde se ascunde Sebastian Ghiță 

spot_img

DISTRIBUIȚI

O NOUĂ IPOTEZĂ Ultima dată când vreo autoritate a statului român a stat în mod oficial față în față cu Sebastian Ghiță a fost în 19 decembrie 2016, când acesta s-a prezentat la sediul IPJ Prahova pentru a semna, conform procedurilor, în cadrul controlului judiciar pe 19 decembrie 2016, scrie LOON.

O NOUĂ IPOTEZĂ De atunci, îl pot urmări doar în serialul dezvăluirilor sale privind sistemul politic și social din România, difuzat de postul ce-i aparține, România TV.

Din goana după Ghiță, despre locul în care se găsește în acest moment, mai răzbat din când în când informații în media. Mai întâi s-a vehiculat ideea că s-ar afla în Turcia, apoi în Israel.

Despre Israel, cotidianul Libertatea a primit chiar o înregistrare în care se susține că Sebastian Ghiță ar fi fost văzut chiar la plajă, în compania unui alt urmărit general de statul român, Elan Schwartzenberg (alt personaj căutat de autoritățile române), în ”Țara Sfântă”.

Ultima informație pe tema acestui subiect este prezentată de stiripesurse.ro, care confirmă vizita din Israel, dar spune că acum s-ar afla în Iordania.

„Ghiță este de 10-12 zile în Iordania. A venit de Crăciun. Un prieten comun mi-a spus că o să vină la Amman și că o să-i ia o vilă mare, că a «ras-o» din România!

A închiriat ceva tare, un palat cu 14.000 de dolari pe lună. Vila a fost închiriată de către un iordanian, fost student în România, acum mare boier aici. Ghiță a venit din Israel. Acum stă numai în casă și face înregistrări. Sunt mai mulți cu el, la Amman.

În zonă sunt mai mulți români dați în urmărire internațională. Când au nevoie de ceva, mă contactează”, aruncă bomba Romeo Ursu – Boenică, alt urmărit internațional aflat în Iordania, condamnat la 10 ani și 3 luni de închisoare, pe 29 ianuarie 2014, de către Curtea de Apel București.

De amintit că alegerea Iordaniei ca loc de rezidență de către urmăriții internațional este încurajată de faptul că între această țară și România nu există un tratat de extrădare.

sursa

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA