Acasăoameni noiNU AU AJUNS LA UN ACORD - Gabriela Firea, audiată la Parchetul...

NU AU AJUNS LA UN ACORD – Gabriela Firea, audiată la Parchetul General după ce a eșuat medierea cu Traian Băsescu

spot_img

DISTRIBUIȚI

Senatorul PSD Gabriela Firea s-a prezentat vineri la Parchetul General, ea fiind chemată de procurori să dea o declarație după ce a eșuat procedura de mediere cu fostul președinte Traian Băsescu.

„Medierea a eșuat și nu din cauza mea. Noi ne-am dorit-o cu sinceritate, dar nu a fost să fie, din păcate. Dumneavoastră și publicul veți decide dacă a fost o dorință sinceră de mediere din partea domnului Băsescu”, le-a spus Firea jurnaliștilor, la intrare în sediul Parchetului General.

În noiembrie anul trecut, procurorii Parchetului General au suspendat cercetările în dosarul în care Traian Băsescu este acuzat de amenințare, după ce fostul președinte a început procedura de mediere cu Gabriela Firea. Cei doi nu au ajuns însă la un acord, astfel încât procurorii reiau acum ancheta.

Gabriela Firea a depus pe 16 aprilie 2014 o plângere penală în care îl acuza pe șeful statului de la acea dată, Traian Băsescu, de amenințare și șantaj în legătură cu declarațiile pe care acesta le-a făcut în cadrul unei emisiuni televizate.

Mai multe aici.

Sursa: Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA