Acasăoameni noiMĂSURI - Legea hipermarketurilor a fost adoptată. Comercianţii, obligaţi ca 50% din...

MĂSURI – Legea hipermarketurilor a fost adoptată. Comercianţii, obligaţi ca 50% din alimente să fie româneşti

spot_img

DISTRIBUIȚI

Legea prin care hipermarketurile sunt obligate să aibă la raft cel puţin 51% produse româneşti a fost adoptată în Comisia de Agricultură din Camera Deputaţilor.

Iniţial, formularea era privind producătorii români, însă apoi proiectul a fost modificat astfel încât comercianţii sunt obligaţi să aibă 51% din produse din „lanţul scurt de aprovizionare”, adică de la producătorii locali şi regionali.

Formularea a fost modificată după ce organizaţiile marilor lanţuri comerciale şi Guvernul au arătat că proiectul ar încălca legislaţia europeană, discriminând mărfurile de import.

Potrivit proiectului legii, lanţul scurt de aprovizionare „implică un număr limitat de operatori economici angajaţi în activităţi de cooperare şi de dezvoltare economică la nivel local şi regional, precum şi relaţii strânse între producători şi comercianţ”.

Retailerii riscă amenzi între 100.000 şi 150.000 de lei sau chiar suspendarea activităţii pe o perioadă de până la şase luni dacă nu respectă legea. Un alt proiect pe această temă, acela de a închide supermarketurile în week-end, a fost lăsat baltă de deputaţi.

Adevarul.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA