AcasăOPINIILA MINTEA COPIILOR - Dumnezeu are mâini apolitice, de muzician

LA MINTEA COPIILOR – Dumnezeu are mâini apolitice, de muzician

spot_img

DISTRIBUIȚI

LA MINTEA COPIILOR – Dacă răposatul Nicolae Cerveni, ca avocat al diavolului, era îndreptățit să rostească, în 1998, o frază cu dulci apropouri la adresa băieților cu ochi albaștri: “Și pe dracu’, dacă zice că e liberal, noi îl primim în partid!”, avocatul Quintus, fără să ceară dezlegare de la Patriarhie, l-a îmbrăcat cu anasâna pe Cel de Sus cu nădragi liberali.

Cuprins de un bâzdâc atemporal în preajma salteluței, Ionescu Quintus l-a împopoțonat pe Dumnezeu cu două atribute de conjunctură, grăind: “Dumnezeu e creștin și liberal!”.

Păi, pe noi, păgânii, cui ne lași, moșule?

Iar dacă Dumnezeu e liberal fiindcă ți-a dat voie să alegi între bine și rău, de ce nu dai socoteală pentru răul făcut altora în cele 175 de note informative, scrise de mână, care zac la murat în beciul CNSAS-ului?

Pentru câteva rânduri despre două colege cărora mai degrabă le-a pus biografia pe bigudiuri decât să le toarne, Mona Muscă a fost exoflisită din partid, precând pe matale, care ai ciripit și pe vremea lui Gheorghiu-Dej, și în Epoca de Aur a lui Nea Nicu te-au cocoțat băieții ca președinte de onoare pe căpița de foi îngălbenite.

Sigur că Dumnezeu ți s-a părut a fi liberal când ai fost uns ministru al Justiției lui Ion Iliescu, care știa, șturlubatecul, că ești strâns cu delicatețe de boașele învelite în hârtia de turnesol a celor două angajamente de la Secu, unul din 1955, altul din 1971.

Dădea bine, la vremea aia, un venerabil liberal într-un guvern de prădători născuți în cartierul Primăverii.

După procesul cu CNSAS-ul, care te acuzase de poliție politică, ai omis să spui că ai câștigat nu pe fond, ci pe un viciu de procedură, invocând faptul că boul de Onișoru te-a convocat politicos la telefon pentru confruntare, nu în scris, cum era legal.

Ai strigat atunci că ai învins CNSAS-ul, când de fapt învinseseși doar adevărul.

Căci cine oare propusese acel amendament la legea lui Ticu, prin care orice harnic turnător căruia nu i se găsește angajamentul să fie considerat un hoț cinstit?

Ce coincidență! Tocmai dumneata, bibicule, care aveai angajamentele la teșcherea, după ce ofițerii care te mulseseră cu folos au extras originalele din mapa anexă și ți le-au cadorisit pentru bună purtare. Vajnicii bărbieri îngrijindu-se să răzuiască și ștampila de pe coperțile dosarului, care proba că există microfilmul cu operele postume ale epigramistului Quintus.

Iaca, operele au devenit antume, când cercetătorii de la Colegiu au descoperit întâmplător copiile angajamentelor în tarlaua de celuloid pusă cu acribie la dispoziția CNSAS-ului de către Servicii.

Spuneți-ne, vă rog, domnule Ionescu Quintus: Dumnezeu e într-adevăr creștin și liberal sau doar cinefil?

Mircea Dinescu

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA