AcasăOPINIIÎNTREBARE CU RĂSPUNS – A fost USL o greșeală?

ÎNTREBARE CU RĂSPUNS – A fost USL o greșeală?

spot_img

DISTRIBUIȚI

ÎNTREBARE CU RĂSPUNS Alina Gorghiu începe să aibă producții intelectuale din ce în ce mai frecvente. Vicepreședinta lui Mișu Vlasov ș.a.m.d. a lansat o reevaluare a trecutului politic imediat și din care n-a prea făcut parte.

La data când s-a înființat USL, Alina Gorghiu era în PNL doar un personaj de decor etc. Abia după victoria lui Klaus Iohannis, ea și-a început ascensiunea. Ceea ce nu înseamnă că actuala șefă a PNL a devenit mai înțeleaptă sau de-a dreptul enciclopedică.

A fost sau n-a fost USL-ul o greșeală? Alina Gorghiu a vorbit fără ea sau a nimerit într-o judecată corectă? Să ne reamintim cum s-a născut. Uniunea Social Liberală a apărut din nevoia contracarării regimului Băsescu, ajuns un tăvălug politic. O rundă de alegeri în 2012 fără USL ar fi însemnat o prelungire a dominației lui Traian Băsescu. Apariția USL-ului a făcut posibilă plecarea lui Emil Boc și trântirea guvernului Ungureanu. Adică instalarea guvernului Ponta și pregătirea alegerilor din 2012, care aveau să aducă acea majoritate zdrobitoare. Ea a făcut posibile guvernul PSD-PNL și temperarea lui Traian Băsescu. Unde a fost greșeala?

Apariția USL și traseul victorios în alegeri pot fi socotite ca una dintre cele mai spectaculoase evoluții politice din ultimele decenii. Poate că numai CDR (folosită într-un fel ca model) ce mai poate concura cu USL-ul lui Antonescu și Ponta. Fără USL, și socialiștii și liberalii ar fi rămas în afara puterii, mai mici, mai slabi și cu puține șanse pentru alegerile din acest decembrie.

Vă mai amintiți unul dintre sloganurile importante ale USL? „Dreptate până la capăt!” A fost una dintre cele mai frumoase minciuni electorale din ultimul secol. Românii și-au imaginat că hoții și profitorii vor da socoteală în fața legii. N-a fost să fie. Ponta și Antonescu au uitat imediat ce-au promis. Și cele două partide, la fel. Vă mai aduceți aminte de Ministerul Marilor Proiecte, condus de Dan Șova, și care n-a existat cu adevărat decât prin câteva secretare și doi-trei funcționari? Nu Ponta în acord cu Antonescu a făcut Ministerul Energiei cu Niță? Nu Crin Antonescu a instalat caricaturile și personajele cele mai debile pe posturile revenite PNL? N-a fost bun USL-ul pentru că nu i-a pus un scaun sub fund și Alinei Gorghiu? N-a fost bun USL-ul pentru că Ponta s-a purtat ca un imatur și a început să-i lucreze pe liberali?

USL-ul cel sudat doar de prietenia celor doi adolescenți întârziați s-a prăbușit nu din cauza proiectului politic, ci din cauza felului în care reprezentanții celor două partide au înțeles să exercite guvernarea. Și au făcut-o exact ca guvernele precedente. Fără a fi departe de actualii tehnocrați conduși de Dacian Cioloș.

Alina Gorghiu confundă strâmbele și tălpile dintre PSD și PNL cu felul nefericit în care au prestat cei mai mulți dintre miniștri. Și cu proiectul politic în sine. USL a fost un proiect câștigător susținut de o populație entuziastă, revoltată de aiurelile și abuzurile lui Traian Băsescu.

Proiectul USL a fost mai mult decât câștigător. Numai că autorii lui au muncit de zor la ridiculizarea sa, iar cei desemnați să-l aplice l-au făcut de râs.

Unii au și dispărut din politică!

Cornel Nistorescu

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA