Acasăoameni noiÎN PRIMELE ZILE DIN 2018 – 28 de noi cazuri de rujeolă...

ÎN PRIMELE ZILE DIN 2018 – 28 de noi cazuri de rujeolă au fost confirmate la nivel național

spot_img

DISTRIBUIȚI

ÎN PRIMELE ZILE DIN 2018  Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile arată că doar în prima săptămână a acestui an, au fost confirmate 28 de cazuri de rujeolă, în Bucureşti şi în şapte judeţe – Prahova, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Dâmboviţa şi Olt. Peste 10.300 de cazuri de rujeolă s-au înregistrat în România de la debutul epidemiei, din care 37 de decese, iar un al 38-lea deces posibil din cauza rujeolei este în curs de investigare, arată ultimele date transmise de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

Cele mai multe îmbolnăviri – şase – s-au înregistrat în judeţul Prahova, în Brăila au fost câte cinci cazuri, în Bucureşti şi în Călăraşi câte patru cazuri, în Constanţa şi Ialomiţa câte trei, iar în Dâmboviţa şi Olt a fost confirmat câte un caz de rujeolă, potrivit news.ro.

Cele mai multe cazuri, aproape 4.000 au fost confirmate la copii cu vârsta între 1 şi 4 ani, şi aproape 2.000 la copii cu vârste de sub un an. De la debutul epidemiei, în România au fost raportate 10.307 îmbolnăviri, din care 37 de decese. Un al 38-lea deces posibil cauzat de rujeolă este în curs de investigare. Este vorba despre un copil de doi ani din comuna suceveană Mitocu Dragomirnei, care a murit la Spitalul Judeţean Suceava. Purtătorul de cuvânt al spitalului sucevean, medicul Mihai Ardeleanu, a declarat, vineri, că există suspiciuni că rujeola ar fi cauza decesului copilului, dar că diagnosticul va putea fi confirmat după primirea rezultatului analizelor care au fost trimise la Bucureşti.

Cele mai multe cazuri de rujeolă – 3.972 au fost confirmate la copii cu vârsta între 1 şi 4 ani, 1.980 de cazuri au fost la copii cu vârsta sub un an, iar 1.839 de îmbolnăviri au fost la copii cu vârsta între 5 şi 9 ani.

Sursă info.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA