Acasăoameni noiFOTBAL - Burleanu - Am furnizat documentele cerute și vom sprijini în...

FOTBAL – Burleanu – Am furnizat documentele cerute și vom sprijini în continuare ancheta DIICOT

spot_img

DISTRIBUIȚI

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, că instituția de la Casa Fotbalului a furnizat documentele cerute până în prezent și va sprijini în continuare ancheta DIICOT care vizează fosta conducere a FRF.

„Este o anchetă în plină desfășurare, așadar nu cred că se cuvine un comentariu. Dacă avem în vedere că procurorii vizează fosta conducere a FRF, atunci precizările chiar că sunt de prisos. La solicitarea anchetatorilor, noi am furnizat toate documentele care ne-au fost cerute și vom sprijini această anchetă și pe mai departe, dacă ne vor fi solicitate și alte informații”, a afirmat Răzvan Burleanu, conform unui comunicat publicat pe site-ul oficial al FRF.

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir a fost audiat, miercuri dimineață, la sediul DIICOT, în calitate de martor în dosarul legat de deturnarea unor bani primiți de FRF de la FIFA pentru construirea bazei sportive de la Buftea. La sediul DIICOT sunt așteptați să se prezinte miercuri mai mulți foști membri ai Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal, respectiv Ștefan Stana, președinte ACS Berceni; Marian Rusen, președintele clubului Juventus Colentina, și Paul Costaș.

Marți au fost audiați Patrițiu Abrudan, fost arbitru FIFA și fost vicepreședinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), în prezent observator din partea CCA, și Cornel Șfaițer, președintele clubului FC Botoșani.

Potrivit unor surse judiciare, în perioada 2010-2012, s-a constituit un grup infracțional organizat prin care s-a urmărit însușirea sumei de peste un milion de euro, bani proveniți din finanțarea FRF de către FIFA, care au fost supuși unui proces de reciclare, fiind efectuate transferuri succesive prin conturile mai multor persoane juridice și fizice.

Infracțiunile vizate de acest dosar sunt de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare și spălare de bani.

Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA