Acasăoameni noiFEDERAȚIA SINDICALĂ HIPOCRAT – Medicii intră în grevă de luni, 17 octombrie

FEDERAȚIA SINDICALĂ HIPOCRAT – Medicii intră în grevă de luni, 17 octombrie

spot_img

DISTRIBUIȚI

FEDERAȚIA SINDICALĂ HIPOCRAT   O parte dintre medici ar putea intra în grevă de luni. Reprezentanţii Federaţiei Sindicale Hipocrat au anunţat începerea, de luni, a seriei de proteste care ar putea presupune şi întreruperea temporară a lucrului, susţinând că promisiunile făcute de Ministerul Sănătăţii şi cel al Muncii nu înseamnă şi rezolvarea problemelor legate de diferenţele de salarizare.

Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat, declară că, deşi sunt purtate discuţii susţinute cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cel al Muncii, promisiunile nu înseamnă soluţionarea problemelor, aşa că protestele vor începe conform calendarului stabilit iniţial, scrie News.

Potrivit sindicaliştilor, primele acţiuni de protest vor avea loc luni când vor fi pichetări, iar membrii de sindicat vor decide dacă va fi întrerupt, temporar, lucrul. Pe 21 octombrie este programată o pichetare a Ministerului Sănătăţii şi întreruperea activităţii timp de două ore, între 13:00 şi 15:00. De asemenea, în paralel se lucrează la strângerea de semnături pentru greva generală din 31 octombrie.

„Calendarul protestelor rămâne aşa cum a fost anunţat. Deşi există discuţii susţinute cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cel al Muncii, promisiunile de rezolvare a revendicărilor noastre nu înseamnă soluţionarea în fapt, aşa că protestul anunţaţ îşi urmează cursul, iar data de 21 septembrie va însemna pichetarea Ministerul Sănătăţii şi întreruperea activităţii timp de două ore, între 13.00 şi 15.00. În paralel, lucrăm la strângerea de semnături pentru greva generală”, a declarat Ion Cotojman.

Federaţia Sindicală Hipocrat din România a fost în grevă japoneză din 10 octombrie până pe 14 octombrie.

Sindicaliştii din Federaţia Hipocrat cer autorităţilor o salarizare unitară a personalului medical, în orice sector de activitate în care se asigură act medical, acordarea de sporuri şi de tichete de vacanţă şi de masă pentru toţi salariaţii din sistemul de sănătate sau de asistenţă socială, rezolvarea problemei deficitului de personal, crearea unui cadru legal pentru admiterea în învăţământul superior a asistenţilor medicali cu studii medii şi vechime în specialitate şi introducerea personalului tehnic şi administrativ în OUG 20/2016.

Sursă

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA