Dacă aș fi scris articolul acesta în urmă cu câteva luni, probabil că ar fi existat reacții de simpatie din partea unor cititori. Dar, pentru că apare în condițiile în care primarul Cătălin Cherecheș este ținut, după părerea mea abuziv, în arest preventiv după finalizarea cercetărilor și trimiterea dosarului la instanța de judecată, vor fi destui cei care vor zice că încerc să-l apăr.

Nu are rost să mă explic și să spun că eu n-am cum să-l apăr și, sigur, primarul nu are nevoie de intervenția mea. Fac parte dintre cei care au încredere în Justiția de la noi, deși, nu o dată, am avut motive serioase de îndoială. Aici mă refer strict la judecători, pentru că în procurori nu prea am crezut niciodată.

Ca tot românul dornic să trăiască într-o țară normală, în care legea să domnească, am salutat apariția DNA, gândindu-mă în naivitatea mea că toți cei care au pus România pe butuci în doar câțiva ani, vor fi trimiși să dea socoteală în fața judecătorilor și, o parte însemnată din prejudiciul cauzat, se va întoarce la bugetul statului.

N-a fost să fie. Marii prăduitori ai României postdecembriste n-au fost atinși de procurorii DNA, nu s-a recuperat nici 10% din prejudiciul dovedit de instanțe, șacalii își văd în continuare de afaceri și îți păzesc strânsura depusă în băncile din afara țării.

Apoi, după câțiva ani de la înființare, procurorii DNA au început să răspundă comenzilor politice venite de la cei aflați la guvernare, de la Cotroceni sau alte instituții ale statului. Aici, exemplul cel mai convingător este anchetarea lui Liviu Dragnea pentru că a îndemnat oamenii să meargă la vot, în vreme ce de Traian Băsescu nu s-au atins, deși acesta le-a cerut românilor să nu participe la vot.

După o vreme, chiar în zilele noastre, s-a putut observa de pe margine că procurorii nu prea își fac conștiincios meseria, dimpotrivă, activitatea de investigare și cercetare se bazează într-o proporție alarmantă pe înregistrările primite de la SRI și pe denunțuri. Pe aceste dovezi s-au fabricat miile de dosare cu care se laudă și pentru care e lăudată Laura Codruța Kovesi.

Dacă adulatorii șefei DNA nu s-ar fi grăbit și ar fi aruncat o privire asupra statisticilor privind felul în care s-au finalizat aceste dosare de către judecători, în mod sigur ar fi procedat altfel, sau, cel puțin, ar fi intrat la bănuieli asupra competenței celor care le-au instrumentat.

Culmea e că aspectul e recunoscut, indirect, chiar de către șefa DNA. De fapt ea reproșează și-i acuză pe judecători că în 60% din dosarele finalizate au pronunțat sentințe definitive de condamnări cu suspendare. Supărarea șefei DNA ne pune în situația să gândim că acesteia îi vine greu să priceapă și, mai ales, să accepte prevederea constituțională care spune că justiția în România se înfăptuiește prin instanțele de judecată, nicidecum prin DNA sau SRI, cum probabil ar vrea ea să fie.

Și mai mare e beleaua în altă zonă. În jur de 10-12% din dosarele de corupție trimise în instanțe s-au finalizat cu achitări! Asta în condițiile în care doar 1% din dosarele celorlalte parchete din țară au primit sentințe de achitare. Majoritatea achitărilor au fost pronunțate de instanțe pentru că faptele incriminate n-au existat, n-au putut fi probate sau nu erau prevăzute de legea penală. Cunoscând unele cazuri, pot afirma, fără teamă că voi primi o citație, că, dacă unii judecători n-ar fi fost presați dintr-o anumită direcție, probabil că în multe cauze s-ar fi pronunțat achitări în loc de condamnări cu suspendare.

Dar și așa, dacă facem doar o simplă adunare, constatăm că 60% din dosarele cu suspendare și 10% cele cu achitare fac împreună  70%, un total care poate fi defini rebut profesional. Altfel spus, mai pe înțelesul tuturor, aproape trei din patru dosare trimise în instanțe de procurorii DNA sunt foarte slabe, ridică serioase semne de întrebare, le lipsesc probele concludente.

Refuz să cred că judecătorii pot fi acuzați de indulgență față de inculpații trimiși în judecată, pentru că sunt prea multe cazuri soluționate astfel. Mai degrabă avem de-a face cu incompetența și lipsa de profesionalism a unora dintre procurori. Numai așa se pot explica achitările spectaculoase din acest an, dintre care pomenim pe:

cei 39 de inculpați trimiși în judecată în dosarul lui Laurențiu Mironescu, fost secretar general în Ministerul de Interne;

cei 21 de inculpați judecați în dosarul vameșilor și polițiștilor de la Aeroportul Otopeni;

cei 19 achitați în dosarului fostului primar al orașului Reghin;

politicieni și judecători trimiși în judecată pentru presupuse fapte de corupție (Dan Radu Rușanu, Mircea Banias, Marian Oprișan), care au fost obligați să participe la spectacolul mediatic pus în scenă de procurori, din care nu lipseau dubele și cătușele, că vorba aia, cetățenii trebuia să vadă că procurorii lucrează de zor, iar ei pot sta liniștiți.

Dacă la cele expuse mai adaug și cazurile cunoscute în care procurori DNA au fost arestați pentru corupție, anchetați în dosare cu trafic de minori și tablouri, șantajați în diferite cazuri, atunci, sincer, nu găsesc nici un motiv ca să am încredere totală în această instituție.

Atâta vreme cât activitatea ei nu se bazează pe profesionalism, eficiență și administrare de probe pertinente, concludente, dar mai ales pe respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, pot să afirm că lupta anticorupție e doar o poveste depănată în fața unor oameni naivi.

Grigore Ciascai