AcasăsiugariuEVANGHELIA ZILEI - Veșnicia lui Hristos

EVANGHELIA ZILEI – Veșnicia lui Hristos

spot_img

DISTRIBUIȚI

Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac. Iudeii I-au zis: Acum am cunoscut că ai demon. Avraam a murit, de asemenea şi proorocii; şi Tu zici: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veac. Nu cumva eşti Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit? Şi au murit şi proorocii. Cine te faci Tu a fi? Iisus a răspuns: Dacă Mă slăvesc Eu pe Mine Însumi, slava Mea nimic nu este. Tatăl Meu este Cel care Mă slăveşte, despre Care ziceţi voi că este Dumnezeul vostru. Şi nu L-aţi cunoscut, dar Eu Îl ştiu; şi dacă aş zice că nu-L ştiu, aş fi mincinos asemenea vouă. Ci Îl ştiu şi păzesc cuvântul Lui. Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat. Deci au zis iudeii către El: Încă nu ai cincizeci de ani şi l-ai văzut pe Avraam? Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam. Deci au luat pietre ca să arunce asupra Lui. Dar Iisus S-a ferit şi a ieşit din templu şi, trecând prin mijlocul lor, S-a dus. (Ioan 8, 51-59)

Fără să aibă în intenţie acest lucru, mai-marii iudeilor au rostit un adevăr incontestabil. L-au întrebat pe Domnul Iisus Hristos: „Încă nu ai cincizeci de ani şi zici că L-ai văzut pe Avraam”?

Însă în faţa lor era chiar Cel Care i-a văzut pe Adam, pe Noe, pe Avraam, pe Moise şi pe David. Toţi cei care au trăit până la Naşterea Mântuitorului au mărturisit despre El şi au trăit cu nădejdea venirii unui Izbăvitor.

Mântuitorul a fost şi este mai presus de timp şi de istoria lumii. El vine din veşnicie şi merge în veşnicie, împreună cu veşnicia.

Să ne amintim că Domnul Hristos a spus tâlharului de pe cruce: „Astăzi vei fi cu Mine în Rai”. Când a vindecat pe cei bolnavi nu le-a promis o tămăduire în viitor, ci vindecarea lor s-a produs chiar în acel moment.

Mai reţinem un lucru: cei de atunci s-au înarmat cu pietre pentru a arunca asupra Domnului Hristos. Pentru ei mai convingătoare era piatra decât Învierea, înmulţirea pâinilor sau potolirea furtunilor.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA