spot_img
AcasăsiugariuEVANGHELIA ZILEI - Suntem lucrători nevrednici ai viei

EVANGHELIA ZILEI – Suntem lucrători nevrednici ai viei

DISTRIBUIȚI

Şi a început să le vorbească în pilde: Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Şi la vreme, a trimis la lucrători o slugă, ca să ia de la ei din roadele viei. Dar ei, punând mâna pe ea, au bătut-o şi i-au dat drumul fără nimic. Şi a trimis la ei, iarăşi, altă slugă, dar şi pe aceea, lovind-o cu pietre, i-au spart capul şi au ocărât-o. Şi a trimis alta. Dar şi pe aceea au ucis-o; şi pe multe altele: pe unele bătându-le, iar pe altele ucigându-le. Mai avea şi un fiu iubit al său şi în cele din urmă l-a trimis la lucrători, zicând: Se vor ruşina de fiul meu. Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi moştenirea va fi a noastră. Şi prinzându-l l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie. Ce va face acum stăpânul viei? Va veni şi va pierde pe lucrători, iar via o va da altora. Oare nici Scriptura aceasta n-aţi citit-o: „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului? De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”. Şi căutau să-L prindă, dar se temeau de popor. Căci înţeleseseră că împotriva lor zisese pilda aceasta. Şi lăsându-L, s-au dus. (Marcu 12, 1-12)

Ne întrebăm şi noi: ce va face stăpânul viei cu lucrătorii nevrednici? În cuvintele Domnului Iisus Hristos găsim şi răspunsul. Oare la ce se pot aştepta cei care au nesocotit obligaţiile convenite şi asumate?

Lăcomia şi nerecunoştinţa au îndemnat pe lucrători să se răzvrătească împotriva stăpânului viei. Via este lumea întreagă, iar noi oamenii suntem lucrătorii vremelnici în această vie. Cu tristeţe constatăm că gesturi şi atitudini similare acelor nevrednici lucrători putem găsi în multe cazuri.

Ignorăm cu bună-ştiinţă orice încercare a lui Dumnezeu de a ne aduce pe calea cea bună a dreptăţii şi a credinţei. Probabil dacă am avea putere, mulţi dintre noi ar şterge din memoria istoriei orice referire la Persoana şi învăţăturile Domnului Hristos.

De două mii de ani Hristos Domnul vine în via Tatălui Ceresc şi aşteaptă roadele promise. Tot de două mii de ani omenirea sădeşte altă vie, sapă alt teasc şi zideşte un alt turn. Oare ce va face Stăpânul viei când va veni după roadele aşteptate?

(Pr. Dumitru Păduraru)

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.







TE-AR MAI PUTEA INTERESA