AcasăsiugariuEVANGHELIA ZILEI - Să zidim temeinic pe temelie de piatră

EVANGHELIA ZILEI – Să zidim temeinic pe temelie de piatră

spot_img

DISTRIBUIȚI

EVANGHELIA ZILEI Şi pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, şi nu faceţi ce vă spun? Oricine vine la Mine şi aude cuvintele Mele şi le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă: Asemenea este unui om care, zidindu-şi casă, a săpat, a adâncit şi i-a pus temelia pe piatră, şi venind apele mari şi puhoiul izbind în casa aceea, n-a putut s-o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră. Iar cel ce aude, dar nu face, este asemenea omului care şi-a zidit casa pe pământ fără temelie, şi izbind în ea puhoiul de ape, îndată a căzut şi prăbuşirea acelei case a fost mare. Şi după ce a sfârşit toate aceste cuvinte ale Sale în auzul poporului, a intrat în Capernaum. (Luca 6, 46-49; 7, 1)

Cel care are credinţă zideşte temeinic şi pe temelie de piatră, iar cel care-L respinge pe Dumnezeu risipeşte, deoarece a construit pe nisip. Casa de care ne aminteşte Domnul Hristos este sufletul nostru. Această casă o zidim doar prin ascultarea poruncilor divine şi prin împlinirea lor.

Ne întreabă apoi Domnul Hristos: De ce-L numim „Dumnezeu şi Părinte”, dacă nu ducem la îndeplinire ceea ce El ne-a învăţat? Ne mai putem numi fii ai lui Dumnezeu dacă nu urmăm poruncile Sale?

Unde nu mai răzbim cu propriile forţe, vine milostivul Dumnezeu şi ne întăreşte. Astfel, casa sufletului nostru va dăinui în veşnicie ca o puternică mărturie a voii lui Dumnezeu, dar şi a eforturilor noastre.

Sfântul Marcu Ascetul aşa ne învaţă: „Credinţa neclintită este un turn întărit, iar Hristos Se face toate celui ce crede”. (Pr. Dumitru Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA