Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme. Este ca un om care a plecat în altă ţară şi, lăsându-şi casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze. Vegheaţi, dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa. Ca nu cumva venind fără veste, să vă afle pe voi dormind. Iar ceea ce zic vouă, zic tuturor: Privegheaţi! Şi după două zile erau Paştile şi Azimile. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-l prindă cu vicleşug, ca să-L omoare. Dar ziceau: Nu la sărbătoare, ca să nu fie tulburare în popor. (Marcu 13, 31-37; 14, 1-2)

Când Domnul Iisus Hristos a vorbit despre vremea când va veni Fiul Omului, ne-a îndemnat să aşteptăm acel moment în stare de priveghere.

Mântuitorul a dat ca exemplu un om care a plecat departe şi şi-a lăsat casa în grija slugilor. Fiecare a primit o anume sarcină şi toţi trebuia să se achite de obligaţiile care decurgeau din acea sarcină. Nimeni nu ştia când va veni stăpânul şi din acest motiv toţi lucrau, ca şi cum el ar fi fost în preajma lor. Ştiau că stăpânul trebuie să sosească din clipă în clipă.

Fiecare creştin se află în situaţia slujitorilor amintiţi. Toţi cei care L-au urmat pe Domnul Hristos au sentimentul că Fiul Omului poate veni în orice clipă.

Noi trebuie să folosim acest timp nu stând în nelucrare, ci înmulţind faptele bune şi rugăciunea. Oare nu se va bucura Domnul Hristos de faptul că am fost fii devotaţi?

Sfântul Simeon Noul Teolog aşa mărturiseşte: „Inima curată aduce mintea în stare de a cunoaşte pe Dumnezeu. Curăţia inimii este temeiul cunoştinţei noastre duhovniceşti”.

(Pr. Dumitru Păduraru)