AcasăsiugariuEVANGHELIA ZILEI - Să fim preocupaţi de veşnicie

EVANGHELIA ZILEI – Să fim preocupaţi de veşnicie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Şi când ieşea El în drum, alergând la El unul şi îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul Dumnezeu. Ştii poruncile: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu înşeli pe nimeni, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el I-a zis: Învăţătorule, acestea toate le-am păzit din tinereţile mele. Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îţi mai lipseşte: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi urmează Mie. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogăţii. Şi Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu! Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: Şi cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă. (Marcu 10, 17-27)

Dialogul dintre tânărul bogat şi Domnul nostru Iisus Hristos a fost unul profund duhovnicesc. Tânărul a venit în faţa lui Hristos cu o întrebare surprinzătoare; L-a întrebat ce să facă pentru a moşteni viaţa de veci.

Cererea sa este puţin atipică pentru un tânăr. Dacă vorbim cu tinerii de astăzi putem vedea că aceştia sunt mai preocupaţi de procurarea unor bunuri considerate la modă sau care au pentru ei o valoare exagerată. Sunt mai puţin interesaţi de viaţa veşnică.

Tinereţea este vârsta care îţi dă o oarecare exuberanţă. Eşti foarte tentat să te implici în multe situaţii, chiar dacă acest lucru este uneori dăunător şi distructiv. Însă când un tânăr este preocupat de veşnicie înseamnă că şi-a depăşit vârsta biologică şi că priveşte viaţa în mod responsabil.

Răspunsul Mântuitorului, deşi poate l-a dezamăgit, a fost unul care l-a pus pe gânduri. În mâinile lui era acum decizia de a urma calea care duce spre Împărăţia lui Dumnezeu. Însă paşii nu-i va face singur, ci împreună cu Domnul Hristos. (Pr. Dumitru Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA