AcasăsiugariuEVANGHELIA ZILEI - Îndoiala aduce necredinţă, iar necredinţa duce la pierzare

EVANGHELIA ZILEI – Îndoiala aduce necredinţă, iar necredinţa duce la pierzare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Şi venind în patria Sa, îi învăţa pe ei în sinagoga lor, încât ei erau uimiţi şi ziceau: De unde are El înţelepciunea aceasta şi puterile? Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numeşte mama Lui Maria şi fraţii (verii) Lui: Iacov şi Iosif şi Simon şi Iuda? Şi surorile (verişoarele) Lui au nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea? Şi se sminteau întru El. Iar Iisus le-a zis: Nu este prooroc dispreţuit decât în patria lui şi în casa lui. Şi n-a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinţei lor. (Matei 13, 54-58)

Locuitorii Nazaretului aveau rezerve în legătură cu persoana Domnului Iisus Hristos. Ei Îl considerau ca fiind un concitadin. Din acest motiv s-au îndoit şi de înţelepciunea, şi de puterile Sale divine.

Dacă luăm aminte la cuvintele Evangheliei, vedem că pentru îndoiala celor din jurul Său Hristos a hotărât să nu mai săvârşească minuni în patria Sa.

Cei de atunci se întrebau cu sarcasm: oare Acesta nu este fiul lui Iosif teslarul? Este rudă cu Iosif şi Simeon! Şi mergând pe acest raţionament simplist respingeau divinitatea Mântuitorului.

Numai o credinţă puternică duce la convingeri şi fapte plăcute lui Dumnezeu. Îndoiala aduce necredinţă, iar necredinţa duce la pierzare. Aşa ne învaţă Mântuitorul: „Cel ce crede în Mine şi în cuvintele Mele va avea viaţă veşnică!” (Pr. Dumitru Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA