Venind ei în Capernaum, s-au apropiat de Petru cei ce strâng darea (pentru Templu) şi i-au zis: Învăţătorul vostru nu plăteşte darea? Ba, da! – a zis el. Dar intrând în casă, Iisus i-a luat înainte, zicând: Ce ţi se pare, Simone? Regii pământului de la cine iau dări sau bir? De la fiii lor sau de la străini? El I-a zis: De la străini. Iisus i-a zis: Aşadar, fiii sunt scutiţi. Ci ca să nu-i smintim pe ei, mergând la mare, aruncă undiţa şi peştele care va ieşi întâi, ia-l, şi, deschizându-i gura, vei găsi un statir (un ban de argint). Ia-l şi dă-l lor pentru Mine şi pentru tine. În ceasul acela, s-au apropiat ucenicii de Iisus şi I-au zis: Cine, oare, este mai mare în împărăţia cerurilor? Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor, [i a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor. (Matei 17, 24-27; 18, 1-4)

***

Ne atrag atenţia două idei aparent fără legătură între ele. Întâi se vorbeşte despre obligaţia de a plăti dările către stăpânire. Apoi ucenicii sunt lămuriţi despre cine este mai mare în Împărăţia lui Dumnezeu.

Domnul Iisus Hristos a fost întrebat, prin Petru, dacă vrea să plătească dajdia pentru templu. Evreii se aflau sub stăpânirea romanilor care percepeau impozite de la toţi supuşii. Colectorii de taxe erau iudei; ei adunau şi o taxă pentru templu.

Astfel putem înţelege de ce Domnul Hristos a întrebat pe Petru: „Regii pământului de la cine strâng taxe, de la străini sau de la fii?” Răspunsul era evident: de la străini. Şi Mântuitorul concluzionează: „Iată deci că fiii sunt scutiţi”.

El ca Fiu al lui Dumnezeu nu trebuia să plătească această taxă pentru templu. Taxele erau pentru supuşi, adică pentru robi. În cele din urmă Domnul Hristos a îndemnat pe Petru, în mod formal, să plătească dajdia. El este deasupra legilor dar şi a vremelnicilor conducători ai popoarelor. (Pr. Dumitru Păduraru)