spot_img
spot_imgspot_img
spot_img
spot_imgspot_img
AcasăsiugariuEVANGHELIA ZILEI - Hristos nu dă buzna în viața noastră, așteaptă să...

EVANGHELIA ZILEI – Hristos nu dă buzna în viața noastră, așteaptă să fie invitat

DISTRIBUIȚI

EVANGHELIA ZILEI Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învăţătorule, am văzut pe unul care, în numele Tău, scoate demoni şi l-am oprit, pentru că nu-Ţi urmează împreună cu noi. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriţi; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi. Şi când s-au împlinit zilele înălţării Sale, El S-a hotărât să meargă la Ierusalim. Şi a trimis vestitori înaintea Lui. Şi ei, mergând, au intrat într-un sat de samarineni, ca să facă pregătiri pentru El. Dar ei nu L-au primit, pentru că El se îndrepta spre Ierusalim. Şi văzând aceasta, ucenicii Iacov şi Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie? Iar El, întorcându-Se, i-a certat şi le-a zis: Nu ştiţi, oare, fiii cărui duh sunteţi? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. Şi s-au dus în alt sat. (Luca 9, 49-56)

Domnul Iisus Hristos îndreptân­du-Se spre Ierusalim a trimis înaintea Sa câţiva vestitori. Se afla în nord, pe malul Lacului Ghenizaret, şi pentru a ajunge la Ierusalim trebuia să străbată provincia Samaria, aflată pe ma­lul drept al Iordanului.

Deoarece între iudei şi sama­rineni erau disensiuni, cei din urmă nu L-au primit pe Domnul Hristos în hotarele lor. Amintim de Pilda samarineanului milos­tiv, în care este apreciată grija cu care un locuitor al Samariei l-a tratat pe un semen de-al său.

Apoi, Domnul Hristos a vindecat zece leproşi; dintre aceştia doar unul s-a întors să-I mulţumeas­că, şi acela era un samarinean. Unei femei din Samaria, la Fân­tâna lui Iacob, Mântuitorul i-a făcut cunoscut că El este Mesia.

Să înţelegem că Fiul lui Dumne­zeu nu dă buzna în viaţa şi-n inimile noastre. Aşteaptă să fie invitat! Iar când vine, te tratează ca pe musafirul Său. (Pr. Dumitru Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA