Şi, apropiindu-se el, demonul l-a aruncat la pământ şi l-a zguduit. Iar Iisus a certat pe duhul cel necurat şi a vindecat pe copil şi l-a dat tatălui lui. Iar toţi au rămas uimiţi de mărirea lui Dumnezeu. Şi mirându-se toţi de toate câte făcea, a zis către ucenicii Săi: Puneţi în urechile voastre cuvintele acestea: Căci Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor. Iar ei nu înţelegeau cuvântul acesta, căci era ascuns pentru ei ca să nu-l priceapă şi se temeau să-L întrebe despre acest cuvânt. Şi a intrat gând în inima lor: Cine dintre ei ar fi mai mare? Iar Iisus, cunoscând cugetul inimii lor, a luat un copil, l-a pus lângă Sine, Şi le-a zis: Oricine va primi pruncul acesta, în numele Meu, pe Mine Mă primeşte; iar oricine Mă va primi pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Căci cel ce este mai mic între voi toţi, acesta este mare. Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învăţătorule, am văzut pe unul care, în numele Tău, scoate demoni şi l-am oprit, pentru că nu-Ţi urmează împreună cu noi. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriţi; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi. Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea să vină. (Luca 9, 42-50; 10, 1)

În pericopa evanghelică de astăzi, Domnul Iisus Hristos ne vorbeşte despre cum trebuie să privim ispitele şi tentaţiile, referindu-se în special la pericolele care ne împing la săvârşirea păcatelor.

De obicei, tentaţiile sau prilejurile de păcătuire le întâlnim sub forma unor lucruri nevinovate, accesibile, chiar aparent folositoare. Dacă privim în jurul nostru, parcă avem impresia că am ajuns să numim binele rău şi răul bine.

Parcă lumea în care trăim ne împinge la a renunţa la învăţăturile Domnului Hristos şi la valorile moralei creştine. Din comoditate, puţină credinţă sau din ignoranţă avem tendinţa de a ne depărta de Mântuitorul şi a cădea în mrejele unei vieţi păcătoase şi distructive.

Însă nu trebuie să uităm ceea ce spune Domnul Iisus Hristos: „Mai bine este să fii ciung, sau şchiop, sau orb”, decât să fim veşnic în locul unde viermele nu moare şi focul nu se stinge, adică în iad.

Sfântul Chiril al Ierusalimului aşa ne învaţă: „Rădăcina oricărei fapte bune este nădejdea în înviere”. (Pr. Dumitru Păduraru)