AcasăNews AlertEVADAREA DIN BAIA MARE - Doi agenți și doi ofițeri sunt cercetați...

EVADAREA DIN BAIA MARE – Doi agenți și doi ofițeri sunt cercetați penal

DISTRIBUIȚI

În urma cu aproape o lună, doi tineri ucraineni au evadat din centrul de arest al IPJ Maramureș, situat în Baia Mare. ActualMM v-a prezentat atunci modul în care aceștia au reușit să fugă (citiți AICI) chiar de sub nasul polițiștilor care au descoperit abia după câteva ore că aceștia lipsesc.

Azi, reprezentanții IPJ au anunțat că verificările în acest caz au fost finalizate, iar doi agenți si doi ofițeri de poliție sunt cercetați acum pentru modul în care și-au exercitat atribuțiile.

Urmare a verificărilor efectuate, privind eveninentul produs în noaptea de 30.09/01.10 a.c., la C.R.A.P Maramureș vă informăm faptul că s-a declanșat cercetarea prealabilă față de doi agenți de poliție și doi ofițeri de poliție.

Totodată s-au întocmit documentele de sesizare din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de înlesnirea evadării și s-a contituit un dosar de urmărire penală în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare, în concurs cu infracțiunea de distrugere“, a declarat Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

ActualMM

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.







TE-AR MAI PUTEA INTERESA