AcasăActualitateACTUALIZARE/ AVEM RĂSPUNSUL - Cum au evadat defapt cei doi tineri din...

ACTUALIZARE/ AVEM RĂSPUNSUL – Cum au evadat defapt cei doi tineri din arestul IPJ, din Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Au trecut deja 5 zile de la incidentul care i-a pus pe jar pe polițiștii din întreg județul Maramureș, dar și din câteva județe învecinate. Doi tineri ucrainieni, în vârstă de 21 de ani fiecare, au reușit să evadeze în miez de noapte din arestul IPJ Maramureș, situat pe strada 22 Decembrie din Baia Mare. Faptul că cei doi lipsesc din camerele de arest a fost descoperit de către cei responsabili abia după câteva ore bune, în jurul orei 5 dimineața, deși polițiștii nu au confirmat nici până azi această informație. La fel, aceștia nu au declarat nici modul în care doi tineri au reușit să scape din Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, așadar vă spunem noi cum s-a întâmplat totul, informația fiind confirmată de către surse de încredere din cadrul IPJ, dar mai întâi să vă prezentăm câteva informații esențiale.

Cine sunt cei doi evadați și pentru ce au fost arestați

Cei doi tineri erau practic călăuze, ghidând fel și fel de migranți din alte țări ale lumii în drumul lor spre Europa și trecând fraudulos frontiere de stat. Ucrainienii au fost reținuți inițial, ulterior instanța a decis ca aceștia să fie puși sub măsura arestului preventiv.

Cum au evadat

În ultimele zile, subiectul evadării călăuzelor din arest a fost intens dezbătut atât în presa locală, cât și în comunitate. Dacă, tot prin surse, s-a declarat că cei doi au reușit să iasă prin geamul băii. Așadar, singura necunoscută era următoarea: cum au putut să treacă de gratiile de la geam. Ei bine, răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de ridicol și e strâns legat de lucrările de modernizare a Centrului de Arest, finalizate anul trecut.

Conform surselor noastre, se pare că lucrările au fost făcute de mântuială, iar gratiile de la geamul respectiv au fost prinse în izolația exterioară a clădirii, mai precis în… polistiren. Mai exact, tot ce au avut de făcut cei doi tineri evadați a fost să împingă gratiile cu tot cu cadru, rupând “scârțul” dimprejur, apoi să plece liniștiți în libertate aproximativ 15 ore, până când au fost prinși în cele din urmă de către oamenii legii, pe raza localității Mara.

Cât despre faptul că evadarea celor doi a fost sesizată abia după câteva ore, nu vă putem spune cu siguranță dacă cei responsabili cu supravegherea lor au adormit ori pur și simplu nu i-au verificat timp de câteva ore. Am întrebat reprezentanții IPJ despre protocolul de supraveghere a persoanelor reținute/arestate, mai exact o dată la cât timp trebuie să fie verificați, însă ni s-a comunicat protocolul este trecut în regulamentul de ordine interioară și nu poate fi făcut public.

ACTUALIZARE:

La câteva ore după publicarea articolului, am primit din partea IPJ Maramureș un punct de vedere. Înțelegem că, fiind vorba despre o anchetă internă în curs, nu pot fi comunicate încă prea multe detalii. Totuși, ne așteptam la mai mult decât la un răspuns atât de standard și evaziv. Așteptăm cu interes finalizarea anchetei. Vom revenii cu detalii pe acest subiect. Între timp, vă redăm mai jos comunicatul IPJ Maramureș:

Referitor la informațiile apărute în articolul de presă postat pe site-ul ActualMM, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, este abilitat să facă următoarele precizări:

În ceea ce privește lucrările executate la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, acestea s-au derulat în cadrul obiectivului de investiții ” Consolidare, modernizare și extindere arest de la sediul I.P.J. Maramureș „, respectându-se proiectul de execuție aprobat de structurile de specialitate.

Referitor la modalitatea de intervenție a polițiștilor, așa cum am precizat la momentul producerii evenimentului, conducerea I.P.J. Maramureș, a dispus efectuarea unei anchete interne, urmând ca la finalizarea verificarilor să fie dispuse măsuri legale. De asemenea, evenimentul face obiectul unor verificări efectuate de I.G.P.R. prin Direcția Control Intern”, au declarat reprezentanții IPJ Maramureș.

 

Adrian Barbur/ ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA