EDITORIAL După ce l-au rușinat universitarii, smulgându-i mantaua de dottore din spinare, normal ar fi fost ca Victor Ponta, cuprins de fandacsie, să umble brambura prin târg și să vorbească singur, precum pacientul lui Gogol.
În loc să se cațăre pe o macara și să fie îmbiat de autorități să se dea jos, cum li se întâmplă uneori tinerilor loviți de sminteală, Ponta s-a cățărat în sondaje pe umerii lui Johannis și, de-al dracu’, n-a mai vrut să coboare.
Deus, care tocmai își dăduse machina la uns în atelierul Codruței Kövesi, a intervenit prompt, trăgându-l de nădragi pe fostul premier, pentru o mai veche îmbârligătură sentimentală cu Tony Blair, angrosistul acela englez amirosind a gaz lampant, care-i trimisese și lui Adrian Năstase o scrisorică plină de giugiuc, rugându-l să-i vândă amicului său Mittal, la preț de fier vechi, combinatul siderurgic de la Galați.
Acuzația că i-ar fi vârât lui Tony în teșcherea, cu mâna lui Ghiță, oarece mărunțiș întru înălțarea publică a imaginii sale, îl absolvă pe Victor Ponta de o dandana mult mai nasoală, și anume că s-a fi lăsat turcit în budoarul lui Nazarbaev, unde milioanele de euro se învârt cu lopata.
În realitate, nu Ponta avea nevoie de Tony Blair, ci viceversa, căci, proaspăt angajat la boiangeria președintelui kazah spre a-i vopsi biografia și a-i dezinfecta mâinile pătate de sângele muncitorilor uciși pe un câmp petrolier, Tony l-a momit pe Victor să curețe și el vechile datorii ale KazMunaiGaz-ului către statul român.
Feciorelnicele noastre servicii secrete au sărit ca proastele din baie, susținând că ele n-au văzut, n-au auzit și n-au mirosit nimic din toată această afacere puturoasă.
Lăsând la o parte găinăriile lui Tony Blair, buclucașa coincidență dintre apariția sondajului în care Johannis aleargă în urma lui Ponta și punerea sub control judiciar a împricinatului îmi amintește de o poveste mai veche, în care Mona Muscă a făcut imprudența să-i ia fața lui Băsescu într-un sondaj de popularitate, la puțin timp după ce acesta descălecase la Cotroceni.
Marinarul n-a suportat ofensa de a ieși pe locul doi după ce alergase singur, drept care i-a pus pe băieți să scurme după trufe negre prin pădurile virgine ale Securității. După câteva zile, la CNSAS a sosit din senin primul dosar din lotul “siguranței naționale”, la care noi nu aveam acces. Era chiar dosarul de ciripitoare al Monei Muscă, care-i bâzâise pe studenții străini cât fusese asistent universitar.
Doamna liberalismului românesc a căzut rapid în smârcul uitării, în hăhăiturile lui Băsescu, ce și-a tras cu nesaț coronița de premiant pe chelie.
Cât despre ploaia de stele care s-a abătut atunci pe umerii generalilor din servicii, ce să mai vorbim – a fost o feerie!
Mircea Dinescu
