Acasăoameni noiE LEGE! – Profesorii nu mai pot face meditații pe bani cu...

E LEGE! – Profesorii nu mai pot face meditații pe bani cu elevii din clasele în care predau

spot_img

DISTRIBUIȚI

E LEGE!  Ministerul Educației a relansat Codul Etic al Profesorului pentru învățământul preuniversitar care prevede noi obligații, precum și sancțiuni pentru cei care nu-l respectă. Codul le interzice profesorilor, printre altele, să facă „meditații contra cost” cu elevii din clasele în care predau și să întrețină relații sexuale cu aceștia.

În Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul Ministerului Învățământului 4831 din 30 august privind aprobarea Codului-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar.

Codul se aplică „personalului didactic din sistemul național de învățământ preuniversitar de stat, particular și confesional, responsabil cu instruirea și educația”.

Prin noul cod, profesorul este obligat să aplice norme de conduită pentru a asigura „ocrotirea sănătății fizice, psihice și morale a beneficiarilor direcți ai educației” și „interzicerea agresiunilor verbale, fizice si a tratamentelor umilitoare asupra beneficiarilor directi ai educatiei”.

Prin Codul Etic al Profesorului 2018, dascălii sunt obligați să combată orice formă de abuz și să interzică hărțuirile sexuale și „relațiile sexuale cu beneficiarii direcți ai educației”. Profesorii nu au voie să desfășoare activități care generează corupție, precum colectarea de sume de bani pentru ca unii elevi să beneficieze de un tratament preferențial. Noul cod le interzice profesorilor să organizeze meditații contra cost cu Ț „beneficiarii direcți ai educației de la formațiunile de studiu la care este încadrat”.

De asemenea, personalului didactic îi este interzis:

  • să folosească baza materială din spațiile de învățământ în vederea obținerii de beneficii materiale personale directe sau indirecte
  • să folosească, sa producă sau să distribuie materiale pornografice scrise, audio ori vizuale;
  • să consume alcool și substanțe interzise, cu excepția celor recomandate medical;
  • să permită și să încurajeze consumul de alcool și de substanțe interzise de către beneficiarii direcți ai educației, cu excepția celor recomandate medical;
  • să organizeze și să practice pariuri și jocuri de noroc.

 

Sursă info: Libertatea.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA