Acasăoameni noiDECIZIE - Fratele lui Bercea Mondial, sub control judiciar

DECIZIE – Fratele lui Bercea Mondial, sub control judiciar

spot_img

DISTRIBUIȚI

DECIZIE Magistrații din Caracal au respins solicitarea de arestare preventivă a celor opt inculpați din scandalul din Drăgănești-Olt, printre care se află și fratele lui Bercea Mondial, și au decis punerea acestora sub control judiciar pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit soluției publicată pe portalul instanței.
DECIZIE Decizia poate fi contestată.

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt au reținut, miercuri, opt persoane după percheziții desfășurate în orașul Drăgănești-Olt într-un dosar în care se efectuează cercetări pentru violare de domiciliu, distrugere, loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Pentru persoanele reținute procurorii au solicitat luarea măsurii arestării preventive.

Conform soluției pronunțată joi de Judecătoria Caracal, instanța ”respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal privind luarea măsurii arestării preventive față de inculpații A.G., L.C., A.V., A.B.M., A.I., C.F., B.C., A.F. (…) dispune luarea măsurii controlului judiciar, pe o durata de 30 de zile, respectiv de la data de 11.08.2016 și până la data de 9.09.2016 inclusiv”.

Printre cei puși sub control judiciar se află și rude ale lui Sandu Anghel (Bercea Mondial), respectiv un frate și un nepot.

Miercuri la Drăgănești-Olt au avut loc șapte percheziții domiciliare după ce în noaptea de 8/9 august mai multe persoane din localitate au fost implicate într-o altercație.

sursa info

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA