AcasăOPINIIDE PE MARGINE – Handbalul băimărean și politica de doi bani

DE PE MARGINE – Handbalul băimărean și politica de doi bani

spot_img

DISTRIBUIȚI

Handbalul face parte din ADN-ul băimărenilor, asta e sigur. Sunt destule lucruri importante pentru comunitate în această perioadă, care ar trebui să capteze atenția oamenilor, dar toate par a intra într-un con de umbră atunci când vine vorba despre handbal.

Sigur că e vorba de un fenomen ce are ca punct de plecare istoria și tradiția acestei discipline sportive, pentru că fără performanțele obținute de-a lungul timpului n-ar fi posibil interesul arătat și manifestat. Băimărenii sunt atenți la fiecare amănunt legat de starea handbalului, vor să știe care e situația actuală, ce viitor are, ce se poate face pentru ca tradiția să fie continuată.

Pentru că doar performanța este cea care ține captivă atenția asupra unui domeniu, participarea sau mișcarea fiind bune pentru promovarea sportului în general. Nu-i niciun secret că handbalul băimărean traversează o perioadă de schimbare, de reașezare pe niște poziții care să-i permită o dezvoltare firească, astfel încât să fie capabil să se mențină sau să revină repede în top.

Și pentru că băimărenii sunt deosebit de sensibili când în joc e soarta copilului lor preferat, reacționează atunci când li se pare că lucrurile nu merg în direcția pe care o consideră a fi cea mai bună. Ca de obicei, părerile sunt împărțite, chiar influențate de anumiți factori, dar asta se întâmplă peste tot. Sunt câțiva care susțin că autoritățile locale, primarul Cătălin Cherecheș, în special, ar dori să distrugă handbalul și sportul local în general. Ăstora nici nu știi ce să le răspunzi. Pentru că nu știu, ori au uitat probabil, la ce nivel se situa handbalul în urmă cu cinci ani, și cam ce performanțe s-au obținut în această perioadă. Le reamintesc foarte pe scurt: titluri naționale, cupe și supercupe ale României, participări remarcabile în Liga Campionilor, jucători și jucătoare în echipele naționale.

De aici pornește totul. Cine a făcut posibil ca echipele băimărene să obțină în patru ani performanțe mai mari decât în întreaga lor istorie, cu siguranță că nu vrea să distrugă ceea ce a construit cu răbdare și pricepere, trecând peste o serie de obstacole presărate intenționat în cale de unii binevoitori. Care, acum, când situația e ceva mai dificilă, nu mai pot de grija pentru handbal, chiar dacă o parte dintre ei n-au dat de ani de zile pe la sala sporturilor. Oricât s-ar strădui adversarii primarului să găsească argumente plauzibile în favoarea intenției de a distruge această construcție, nu au nicio șansă. Pentru că nici un moment n-a fost și nu va fi vorba despre asemenea intenții.

Dacă fetele au avut rezultate deosebite, s-a vrut ca același lucru să se întâmple și la băieți, speculându-se intenția de a favoriza HCM în detrimentul echipei Minaur. Răspunsul a fost că s-au adus jucători și antrenori cu care s-a egalat performanțele fetelor. A fost un efort financiar enorm, la care s-au adăugat greșelile umane făcute cu voia sau nepriceperea celor care au condus cele două cluburi. E vorba de contractele cu jucătorii, primele de obiectiv, transferurile greșite, depășirea atribuțiilor impresarilor în fața lipsei de reacție a conducerii și multe altele.

E normal ca iubitorii handbalului să vrea ca Baia Mare să domine competițiile interne și să aibă rezultate deosebite în cele europene. Numai că în conjunctura creată, acest lucru ar fi o aventură riscantă din toate punctele de vedere, care ar putea aduce prejudicii grave tuturor celor care ar participa la ea, cu consecințe greu de imaginat pentru viitorul handbalului.

Cei care doresc ca handbalul băimărean să-și continue ascensiunea pe toate planurile, au sesizat că pentru asta e nevoie de o altă concepție și, în primul rând, de o altă organizare. În principal e vorba despre consolidarea unui nou club de drept public, finanțarea activității de către municipiu, înființarea unei academii de handbal feminin, lărgirea bazei de selecție la nivelul copiilor și juniorilor, creșterea ponderii jucătorilor români în componența echipelor care evoluează în Liga Națională, astfel încât Baia Mare să devină principalul furnizor de jucători la toate loturile.

Drumul nu e lung, așa cum încearcă unii să ne facă să credem, pentru că în această reconstrucție nu se pornește de la zero, dimpotrivă, în Baia Mare există întreaga infrastructură necesară unei reușite rapide și eficiente. Apoi vom putea vorbi cu adevărat de Baia Mare ca o forță ce contează în handbalul intern și internațional, care se bazează pe forțe proprii, venite dintr-o piramidă bine structurată, așa cum există în țările cu handbal performant.

Poate că un an sau doi echipele clubului Minaur nu vor evolua în Liga Campionilor și va fi greu să acceptăm asta, dar altă soluție viabilă nu există, nu se cunoaște. În mod sigur noua strategie va fi atacată de adversarii politici ai primarului în campania electorală. Deja marii iubitori ai handbalului băimărean, politrucii Țâgârlaș și Tătaru, care nu știu să intre în sala sporturilor fără însoțitor, au început să verse lacrimi nesimțite pentru soarta echipei Minaur. Despre HCM nu spun nimic, probabil nu știu că Baia Mare are și o echipă feminină de handbal.

Înainte de a arăta cu degetul într-o anumită direcție, ar fi bine ca liberalul cu două nume să-și amintească ce spectacole grotești dădea în Consiliul Local, alături de colegul său de partid și avocatură, Radu Ștef, atunci când se împotrivea oricărei inițiative de alocare a unor sume de bani pentru susținerea activității sportive. El și ceilalți consilieri liberali sunt principalii artizani ai menținerii subfinanțării sportului băimărean pe toată durata domniei lor lipsită de orice realizare. A uitat, dar noi suntem obligați să-i reamintim.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA