Acasă oameni noi CUM VA ARĂTA ROMÂNIA - Harta Europei în 2035, în ochii ruşilor

CUM VA ARĂTA ROMÂNIA – Harta Europei în 2035, în ochii ruşilor

DISTRIBUIȚI

CUM VA ARĂTA ROMÂNIA O hartă publicată în presa rusă arată cum unele aspiraţii expansioniste ale Kremlinului au devenit realitate, ridicând noi semne de întrebare cu privire la momentul în care au apărut planurile de anexare a Peninsulei Crimeea.

Acum doi ani, în presa rusă era “rostogolită” o hartă a Europei. Sursa era “Express Gazeta”, un cotidian tabloid care se face remarcat pentru titlurile senzaţionaliste. Harta ar fi fost elaborată, susţineau jurnaliştii ruşi, de „experţi în geopolitică” pe care nu-i numeau, care ar fi folosit şi lucrări ale analiştilor Alvin Toffler, Zbignew Brzezinski şi Samuel Huntington.

Atunci, harta era considerată cel mult o încercare de a aţâţa spiritele naţionaliste în rândul categoriei de ruşi nemulţumiţi de declinul Rusiei în rândul puterilor mondiale. Acum, harta a fost reluată de publicaţiile internaţionale şi, deşi ea nu a suferit nicio modificare, o graniţă s-a schimbat categoric: cea a Ucrainei.

Aşa cum anunţa harta acum doi ani, Peninsula Crimeea a trecut înapoi la Rusia, de care a aparţinut până în 1953. Aceeaşi hartă delimitează estul separatist al Ucrainei, care ar urma să treacă tot la Rusia. După aceste schimbări, Kievul şi-ar pierde ieşirea la Marea Neagră, iar întreaga coastă de nord a acesteia ar cădea sub controlul Moscovei.

Aceasta ar fi însă doar una dintre schimbările de la graniţa Uniunii Europene. Treptat, tot mai multe state din vestul şi centrul continentului, „inima” UE, ar începe să se dezintegreze, roase din interior de tensiunile separatiste. Ruşii descriu astfel o Europă falită din punct de vedere moral şi economic, retorica fiind din acelaşi registru perfecţionat în timpul URSS.

Acelaşi discurs s-a putut auzi şi în ceea ce priveşte anexarea Crimeei şi criza din Ucraina: Moscova se prezenta drept un bastion al păcii şi securităţii internaţionale, în timp ce NATO este descris drept agresorul care înaintează nepermis de mult spre graniţele Rusiei. Astfel, declinul moral şi economic atrage scinarea pentru aproape toate marile ţări din UE.

Mişcările separatiste din Spania, mult mai accentuate, nu rămân fără deznodământ în viziunea ruşilor. Madridul ar pierde controlul asupra Ţării Bascilor, dar şi asupra Cataloniei. Deja, în aceste regiuni circulă deja monede alternative, populaţia locală fiind nemulţumită de euro şi de criza care a izbucnit în zona euro acum trei ani. În plus, catalanii au votat deja într-un referendum local independenţa de Spania.

Bascii nu se limitează însă la pământ spaniol şi se extind spre nord, ocupând doar o zonă de coastă din sudul Franţei. Piemontul ar alege, iar Alsacia-Lorena ar reveni Germaniei, de care a aparţinut până la Primul Război Mondial.

Ajungem astfel la primul câştig teritorial al Germaniei care, după Rusia, bineînţeles, câştigă cel mai mult în noua ordine trasată de ruşi. Germania ar prelua şi Luxemburgul, iar jumătatea de nord a Belgiei ar trece la Olanda, în timp ce sudul rămâne independent, cu numele Valonia. Tot în favoarea Germaniei, Polonia ar pierde Pomerania, Silezia şi Prusia.

Felul în care „experţii în geopolitică” au desenat noua hartă a Italiei acum doi ani arată că, măcar la nivel politic, nu au fost exageraţi. Ruşii au tăiat simplu Peninsula Italiană la mijloc, de la Ancona la Piombino, iar partea de nord se va numi Liga Nordului, după partidul care tocmai a bifat o reuşită majoră la alegerile europarlamentare de la sfârşitul lunii mai.

Schimbările sunt majore însă în zona de graniţă a Uniunii Europene. România, Moldova, Ucraina şi Serbia ar urma să aibă alte graniţe. În primul rând, iar o parte din Transilvania ar trece la Ungaria, după cum îşi doresc extremiştii din Jobbik, şi el partid intrat în Parlamentul European.

România ar prelua însă Republica Moldova, dar fără regiunea separatistă Transnistria, care s-ar alipi Rusiei ajunsă astfel la uun pas de Delta Dunării. Şi regiunea Cernăuţi s-ar întoarce la România, iar nordul acesteia s-ar rupe şi el de Ucraina şi s-ar concentra în statul independent Galiţia, care ar prelua şi regiunea Helm de la Polonia.

citeşte întreg articolul AICI

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Proctoline






TE-AR MAI PUTEA INTERESA

“VACANȚĂ” FORȚATĂ – Doi băimăreni și doi sigheteni, băgați în închisoare

Săptămâna trecută, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Sighetu Marmaţiei, au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de...

VITEZĂ ȘI NEATENȚIE – Patru accidente cu victime în Maramureș, într-un singur weekend

În week-end-ul care tocmai s-a încheiat, pe raza judeţului Maramamureş s-au produs patru accidente de circulaţie, soldate cu vătămarea corporală a zece persoane.Evenimentele au...

“PRĂPĂD” PRINTRE ȘOFERII MARAMUREȘENI – Amenzi de zeci de mii de lei și o grămadă de permise reținute într-un singur weekend

Având în vedere evenimentele rutiere cu consecinţe grave produse în ultima perioadă, precum și faptul că viteza, sub cele două forme, excesivă sau neadaptată...

SUCCES RĂSUNĂTOR ÎN BAIA MARE – Copil de 1 an și 9 luni, cu o boală care are o mortalitate mai mare de 90%,...

În perioada iunie-septembrie 2020, în Secția Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș“ Baia Mare au fost internați 198 de copii.“Patologia predominantă...

Coaliția pentru Maramureș a lansat candidații la primăriile din comunitățile de pe Valea Tisei

Candidații Coaliției pentru Maramureș pentru funcțiile de primar în localitățile de pe Valea Tisei: Săpânța, Sarasău, Câmpulung la Tisa și Remeți au fost lansați...