AcasăsiugariuCREDINȚĂ – Înaltpreafințitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi,...

CREDINȚĂ – Înaltpreafințitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Catedrala Episcopală din Baia Mare s-a dovedit a fi astăzi, 21 februarie, neîncăpătoare pentru zecile de credincioși ortodocși care au venit să se roage.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi și Preasfințitul Iustin Sigheteanul. La Liturghie a participat și Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae a întors vizita făcută în Arhiepiscopia celor două Americi de Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, în anul 2008. Cei doi ierarhi au fost colegi la Facutatea de Telogie din Sibiu. Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae s-a născut în Constanţa, în 15 aprilie 1967 și este doctor în Teologie al Universităţii din Strasbourg. A fost hirotonit Arhiereu în 14 iulie 2002 şi de atunci este Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi.

catedrala2„Mulțumesc lui Dumnezeu pentru această zi binecuvântată în care am putut să slujesc la Sfânta Liturghie împreună cu Preasfințitul Părinte Iustin și soborul de preoți și de diaconi, slujitori ai acestei Sfinte Catedrale. Am rămas profund impresionat astăzi să vă văd în număr atât de mare, o mulțime de copii și de tineri care ați venit să vă rugați și să cereți lui Dumnezeu ca în această duminică să începeți cu bun spor perioada de zece săptămâni care urmează, perioada pregătirii noastre către Înviere”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae.

„Bunul Dumnezeu ne-a făcut astăzi un dar și ne-a adus o mare binecuvântare. Darul este Înalt Presfințitul Părinte Nicolae care a ales să ne întoarcă în această perioadă vizita pe care noi am făcut-o în Statele Unite ale Americii la sfârșitul lunii octombrie 2008. Unul dintre cele mai frumoase popasuri pe care l-am făcut a fost la reședința arhiepiscopală din Chicago pe care Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a reușit să o organizeze, în primul rând să o achiziționeze. Am slujit în acea minunată Catedrală”, a spus Preasfințitul Iustin Sigheteanul.

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae se află în ţară pentru a participa la lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care au loc, săptămâna viitoare, la Patriarhia Română.

Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA