AcasăsiugariuCREDINȚĂ - Credincioșii ortodocși, în număr mare, la slujba săvârșită la Biserica...

CREDINȚĂ – Credincioșii ortodocși, în număr mare, la slujba săvârșită la Biserica „Sfântul Nicolae” din Baia Mare (GALERIE FOTO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Zeci de credincioși ortodocși au trecut astăzi, 24 ianuarie, pragul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Baia Mare. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasființitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului. Printre cei care au participat la slujbă s-a numărat și primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș.
În ziua sărbătoririi Unirii Principatelor Române, Preasființitul Iustin Sigheteanul împreună cu un sobor de preoți au mulțumit prin rugăciune înălțată către Dumnezeu pentru că suntem adunați toți într-o singură țară.

„Chiar în ziua aceasta importantă pentru noi și anume în 24 ianuarie, când aniversăm 157 de ani de la Unirea Mică, sau de Bază că dacă îi zicem mică să nu o subestimăm. Este Unirea Principatelor sau Unirea de Bază, că de acolo a început Unirea cea Mare, care s-a realizat în 1918. Să dăm mână cu mână toți cu inima română! Ce frumoasă era Hora Unirii, parcă am uitat să dansăm Hora Unirii dar nu am uitat că suntem români. Suntem români și trebuie să ținem la valorile noastre sfinte. Noi am făcut aici, în Sfânta Biserică, rugăciuni și Te Deum, așa cum se face și la Ziua Națională, ca să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a adunat într-o singură țară, într-o singură Biserică și să ne țină așa. Să nu ne risipim ci să ne prindă 2018 100 de ani într-o singură țară și încă multe secole de acum înainte într-o singură țară”, a spus Preasființitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului.

„Îmi trece prin minte în clipa aceasta o frază scurtă. Dacă nu ar exista ochiul, natura ar îmbătrâni fără martori. Iată, astăzi ochiul a existat și am avut bucuria să îl avem în mijlocul nostru pe Preasfințitul Episcop Iustin care ne-a adus această binecuvântare arhierească care să se reverse peste sufletele noastre ale tuturora. Să dea Dumnezeu ca îndemnul făcut de către ierarhul nostru să pătrundă în inimile și în sufletele noastre. Dacă ochii au văzut astăzi cred că cu gura veți mărturisi după ce vă veți duce în casele dumneavoastră și veți duce cel puțin acest mesaj dumnezeiesc al Sfintei Evanghelii. Credința și dragostea care v-au adus astăzi la biserică să rodească în sufletele dumneavoastră”, a spus părintele care slujește la Biserica Ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Baia Mare.

Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA