AcasăsiugariuCOMUNICAT - Manifestare de solidaritate cu familiile Bodnariu și Nan, ai căror...

COMUNICAT – Manifestare de solidaritate cu familiile Bodnariu și Nan, ai căror copii au fost luați de statul norvegian

spot_img

DISTRIBUIȚI

Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului a aflat, cu durere, de dramele prin care trec mai multe familii stabilite în Norvegia, originare din România, în special cazurile familiilor Bodnariu și Nan. Familia Nan este originară din comuna Şieu, judeţul Maramureş, iar statul norvegian a despărţit-o de cei doi copii încă din luna octombrie 2015. 

În opinia credincioşilor ortodocşi din Eparhia noastră, familia este recunoscută ca fiind sfântă şi locul unde pot fi crescuţi cel mai firesc copiii. Familia, în concepţia creştinului, este un adevărat sanctuar moral şi educaţional, iar rolul părinţilor devine, astfel, primordial în creşterea şi educarea copiilor. De aceea, pledăm continuu pentru creşterea copiilor aflaţi în dificultate în familiile parentale şi nu în instituţii cu creştere colectivă sau în sistem familial.

Căldura părintească cea adevărată se află doar în cadrul familiei proprii şi nu în alte familii, străine.

Cazul familiei Nan din Şieu, precum şi al mai multor familii, produce întristare în familiile credincioşilor maramureşeni şi sătmăreni, cu atât mai mult cu cât copiii au fost luați de lângă părinţii lor de autorităţile norvegiene şi trăiesc o adevărată dramă, care poate lăsa amprente emoţionale şi educaţionale pentru toată viaţa lor.

Ne exprimăm speranţa că autorităţile norvegiene în drept vor evalua situaţia familiei Nan şi a celorlalte familii de români în spiritul adevărului şi, prin hotărârile care se vor lua, vor reda copiii părinţii lor, care i-au crescut până acum.

De aceea, ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să curme nedreptăţile făcute familiei Nan şi celorlalte familii, să reîntregească familiile aflate în aceste încercări şi să le redea din nou liniştea şi pacea interioară.

Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, de la ora 12:00, va avea loc, în fața Palatului Administrativ, o manifestare de solidaritate cu familiile de români din Norvegia. Îi îndemnăm şi pe credincioşii noştri ortodocși ca sâmbătă, după Sfânta Liturghie, să participe la această acţiune creştină.

Baia Mare, 27 ianuarie 2016

Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA