spot_img
AcasăOPINIICOMPANIE TRIMISĂ ÎN JUDECATĂ - România în topul marilor şi nedoritelor recorduri

COMPANIE TRIMISĂ ÎN JUDECATĂ – România în topul marilor şi nedoritelor recorduri

DISTRIBUIȚI

Compania Lukoil – filiala din România a fost trimisă în judecată pentru cea mai mare evaziune fiscală, de care se ştie, până în prezent, în istorie. Pagubele au fost estimate a fi în valoare de 1,8 miliarde de euro. Evaziunea a fost posibilă numai ca urmare a complicităţii unor înalţi funcţionari guvernamentali şi a directorilor administraţiei fiscale.

Potrivit rechizitoriului, pe lângă paguba produsă, compania Lukoil a mai beneficiat, în perioada 2008 – 2012, şi de facilităţi fiscale în valoare de 1,5 miliarde de euro. Speţa nu este singulară, iar suma ne-ar provoca tuturor fiori.

Deşi, în perioada menţionată, compania Lukoil a jefuit sistematic bugetul României, Agenţia Naţională a Administraţiei Fiscale, condusă de Sorin Blejnar, nu a intervenit pentru stoparea fraudării şi recuperarea sumelor datorate bugetului.

Mai mult chiar, numitul director al Fiscului este subiectul unui scandalos dosar judiciar, fiind judecat într-un aşa-zis lot al „Mafiei Motorinei”.

Compania favorizată de fostul premier Emil Boc, prin scutiri şi amânări de plăţi, apare ca sponsor oficial, cu 100.000 de euro, al campaniei prezidenţiale a lui Traian Băsescu. Valoarea sponsorizărilor negre ar putea-o cunoaşte, printre alţii, chiar fostul director al Fiscului. Să ne reamintim cum acesta a fost devoalat, într-un transcript al unei convorbiri telefonice cu Traian Băsescu, cum îi raporta, „domnului preşedinte”, situaţia la zi a datornicilor statului. Cu ce scop, oare, dacă nu pentru recuperarea debitelor, căci nu ne îngăduim a afirma, cum alţii trâmbiţează, că pentru cuantificarea „parandărătului” din valoarea facilităţilor acordate şi din evaziunea tolerată?!

În contextul afacerii judiciare în care este implicată compania Lukoil, intervenţiile, fără perdea, ale premierului Victor Ponta, de natură a proteja numita companie de măsurile asiguratorii dispuse de Parchet, în interesul statului şi al anchetei, ne apar cu totul într-o altă lumină. Premierul a criticat public procurorii, deşi o putea face discret, prin mijlocirea ministrului Justiţiei, tocmai în preajma alegerilor prezidenţiale, la care candida ca favorit în sondaje. Dar nu numai atât! Candidatul la Preşedinţia României, Victor Ponta, intervenea în mersul anchetei penale coordonat cu Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti, care acuza, în mod eronat, procurorii că au dispus închiderea rafinăriei companiei Lukoil de la Ploieşti.

Asta în timp ce compania era „rezonabil bănuită” că a scos bani din ţară, ca să nu se înregistreze cu profit. Opinia publică, această regină a clasei politice, chiar dacă nu domneşte nicăieri, ar fi, totuşi, îndreptăţită să aibă parte de informaţiile adevărate privind motivele (precizăm „motivele”, căci sunt mai multe) care l-au determinat pe premier să-şi ofere în mod public protecţia politică pentru compania Lukoil.

Cum am putea uita entuziasmul cu care doamna Laura Codruţa Kovesi a ieşit în lumina reflectoarelor (pentru setea de adevăr a microfoanelor sau pentru a da poporului, năucit de demagogia şi cleptomania clasei politice, o mare speranţă?!) să anunţe că urmează o mare curăţenie pe scena vieţii politice, de vreo sută de mari corupţi, inventariaţi în scandalurile judiciare „Microsoft” şi al „Agenţiei Europene de Apărare şi Securitate”.

Minunea anunţată de campioana luptei anticorupţie nu pare să dureze prea mult. Este, deja, evident că îngroparea scandalurilor la „sursele din exterior” va avea printre alte consecinţe şi exonerarea centuriilor politice corupte din România. După regula că unii corupţi sunt buni şi necesari, ca slugi şi instrumente, în timp ce alţi corupţi sunt tot buni şi necesari, dar pentru a fi serviţi ca exemple ale intransigenţei şi fermităţii cu care societatea ne este apărată de marile democraţii împotriva flagelul corupţiei.

Morala nu poate fi aceea că mătura din mâna doamnei şef peste Direcţia Naţională Anticorupţie are o funcţionalitate ambivalentă, când nu se face că luptă împotriva corupţiei, pe furiş ascunde gunoaiele penale sub preşul intereselor excluse transparenţei.

Acest record, al cărui impact nu are cum fi prevăzut, altfel, decât în provocarea unei crize politico-economice şi sociale, cu mare risc de destabilizare a ordinii democratice, deşi a fost caracteristic mai tuturor guvernelor, a devenit mai pregnant odată cu degringolada care a cuprins partidele parlamentare, mai cu seamă cele din coaliţia puterii, ca urmare a ieşirii la lumină a tenebroaselor ramificaţii politice traspartinice şi transfrontaliere ale unor afaceri de corupţie.

Despre ce a fost, este, de acum, istorie. Sunt presante chestiunile prezente ale politicilor guvernamentale, anunţate şi operaţionalizate intempestiv, fără studiile şi prognozele pe care ar trebui să se fundamenteze deciziile guvernului. Nimeni nu ar putea afirma că salariile nu trebuie aduse la un nivel rezonabil, care să satisfacă nevoile traiului decent şi să exprime grija societăţii pentru complexitatea, importanţa, specializarea şi calitatea muncii prestate. Numai că această necesitate, cu toată urgenţa ei, nu trebuie satisfăcută după calcule şi impulsuri politicianiste negustoreşti, în sensul peiorativ al cuvântului.

Ex-liderului Partidului Social Democrat, după ce a deraiat şi din partid, nu ar mai trebui să i se permită ca, în calitatea de premier, prin decizii cu efecte imediate, dar fără sustenabilitate pe termen lung, să ducă ţara spre un blocaj pe termen lung.

Procedând la majorări salariale pe categorii de profesii, în afara unei legi unitare, guvernul nu urmăreşte rezolvările de fond ale problemei salariilor, pensiilor şi asigurărilor, ci obţinerea de capital electoral şi cosmetizarea imaginii câtorva figuri politice grav şifonate, a căror lipsă din peisaj este la fel de stringentă, precum o lege unică, dar aplicabilă, a salarizării.

Nu este de dorit să ajungem în situaţia de a fi prea târziu, când se va realiza unde ne-a dus aventurismul politic al unora, pe care i-am creditat după vorbe, fiindcă o propagandă politică păguboasă, pliată pe buna credinţă şi naivitatea noastră proverbială, pe prea mulţi ne-a împiedicat să ne reamintim că „cei prea buni de gură nu sunt, întotdeauna, şi buni de treabă, iar vorba lor lungă …”.

Aurel I. Rogojan

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA