Acasăoameni noiCAMERA DEPUTAŢILOR - Proiectul legii salarizării personalului bugetar a fost adoptat

CAMERA DEPUTAŢILOR – Proiectul legii salarizării personalului bugetar a fost adoptat

spot_img

DISTRIBUIȚI

CAMERA DEPUTAŢILOR  Proiectul legii salarizării unitare a personalului bugetar a fost adoptat miercuri în plenul Camerei Deputaţilor, cu amendamente.

 

S-au înregistrat 188 de voturi „pentru”, 28 „împotrivă” şi 47 de abţineri.

Anterior, proiectul a fost adoptat şi de Senat. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Proiectul de lege va merge la preşedintele României pentru promulgare în cazul în care nu va fi atacat la Curtea Constituţională, însă USR a anunţat de marţi seara, după adoptarea raportului în Comisia de muncă a Camerei, că intenţionează să sesizeze CCR în privinţa Legii salarizării unitare, despre care a spus că nici acum nu se cunoaşte impactul bugetar, iar membrii Guvernului ”improvizează” pentru că nu ştiu acest lucru.

”Cu siguranţă vom face lucrul acesta (strâng semnături – n.r.). Astăzi am şi lansat către juriştii noştri în lucru să strângă toate motivele de neconstituţionalitate din această lege (…)

Noi am avut o dezbatere publică cu sindicatele, chiar raportat la prima formă a legii şi deja de atunci şi noi şi sindicatele am spus această lege este neconstituţională din mai multe motive.

Unul, principal este că dacă ne uităm chiar şi acum în forma legii, acolo scrie nu are impact bugetar pe anul curent iar pentru următorii patru ani la impact bugetar nu este completat nimic.

Guvernul habar nu are de fapt şi improvizează raportat la impactul bugetar al acestei legi”, a declarat deputatul USR la finalul dezbaterilor din Comisia de muncă pe Legea salarizării.

Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat, pe 29 mai, ca ”puţin deplasată” speranţa că ar putea cere modificarea Legii salarizării în sectorul public, în condiţiile în care legea este un proiect asumat de către PSD care va răspunde ”integral şi definitiv” pentru această lege.

”Legea este în programul de guvernare al PSD care a spus de la început că vrea această lege. PSD are majoritate în Parlament, are Guvernul, este o lege pentru care răspunde integral şi definitiv iniţiatorul, adică PSD.

Este bine să nu uităm acest aspect. Aşteptarea să modific eu ceva la lege mi se pare puţin deplasată”, a declarat Klaus Iohannis adăugând că va face comentarii mai ample pe marginea legii atunci când aceasta va ajunge la promulgare.

Iohannis a avertizat că posibilitatea de a cere reexaminarea Legii salarizării nu garantează că Parlamentul va da curs cererii sale.

”Chiar în cazul în care aş retrimite o lege în Parlament , dacă cei care ţin ca legea să rămâna aşa, aşa rămâne”, a spus preşedintele.

sursa

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA