AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS – 5 aprilie

CALENDAR RELIGIOS – 5 aprilie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ortodox – Sf. Mc. Teodul și Agatopod; Sf. Mc. Victorin și cei împreună cu el

Greco-catolic – Sf. m. Claudiu, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Nichifor și Serapion

Romano-catolic – Ss. Vincențiu Ferrer, pr.; Irina, m.

Sfinții Mucenici Teodul și Agatopod au trăit în vremea împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305). Agatopod era diacon în Biserica din Tesalonic, iar Teodul avea slujba de citeț. În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor au fost prinși și aduși la judecată înaintea guvernatorului cetății, Faustin.

Deci, ieşind poruncă de la împăraţi ca oa­menii să aducă jertfe idolilor, Teodul şi Agatopod au rămas închişi în biserică, rugându-se neîncetat. Aflând ostaşii despre aceasta, i-au prins şi i-au arun­cat în temniţă.

Aici, pe mulţi păgâni i-au adus la credinţa în Hristos. De trei ori i-a judecat căpetenia cetăţii, Faustin, pe Sfinţii Teodul şi Agatopod, însă ei au rămas tari în credinţa lor, spunând că ei sunt creştini, gata oricând să pătimească orice fel de chinuri pentru numele lui Hris­tos. Deci, după a treia cer­ce­tare au fost osândiţi la moarte prin înecare în mare.

Şi aşa, cu pietre grele la grumaz şi cu mâi­nile legate la spate, fiind arun­caţi în mare, au primit cu­nuna muceniciei de la Domnul.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA