AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS – 30 octombrie

CALENDAR RELIGIOS – 30 octombrie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ortodox – Sf. Sfințit Mc. Zenovie, episcopul Ciliciei, și Sfânta Mc. Zenovia, sora sa; Sf. Ap. Cleopa

Greco-catolic – Sf. m. Zenovie și sora sa Zenovia.

Romano-catolic – Sf. Gerard de Potenza, ep.

Sfinţii Mucenici Zenovie, episcopul, şi Zenovia, sora lui, au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) în cetatea Egeea din părţile Ciliciei. După moartea părinţilor, care i-au crescut în frica Domnului, cei doi fraţi au moştenit multă avere.

Zenovia a încredinţat partea ei de avere fratelui său, pentru săraci, intrând în mănăstire, iar Zenovie, odată cu împărţirea averii săracilor, propovăduia şi cuvântul Evangheliei. Pentru râvna sa, Zenovie a fost pus episcop al cetăţii Egeea şi a primit de la Domnul darul tămăduirii. Pornindu-se prigoana creştinilor, Sfântul Zenovie a fost adus înaintea dregătorului Lisias, care l-a îndemnat să jertfească zeilor.

Însă sfântul a răspuns cu îndrăzneală: „Viaţa cea vremelnică, pe pământ, fără Hristos nu este viaţă, ci moarte adevărată, iar moartea pentru credinţa în Hristos nu este moarte, ci viaţă veşnică“.

Ca urmare a mărturisirii sale, a fost supus la chinuri. Sfânta Zenovia, aflând de chinurile fratelui ei, i-a mărturisit lui Lisias că şi ea este creştină, fiind supusă la chinuri. Pentru că au rămas nevătămaţi, Zenovie şi Zenovia au primit cununa muceniciei prin sabie.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA