AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS - 26 decembrie

CALENDAR RELIGIOS – 26 decembrie

spot_img

DISTRIBUIȚI

CALENDAR RELIGIOS – Ortodox – Soborul Maicii Domnului; Sf. Cuv. Nicodim cel Sfințit de la Tismana; Sf. Ier. Eftimie Mărturisitorul, episcopul Sardei

Greco-catolic – A II-a zi de Crăciun. Serbarea Maicii Domnului. Sf. ep. m. Eftimie

Romano-catolic – Sf. Ștefan, primul martir

În ziua a doua de Crăciun, la 26 decembrie, Biserica o prăznuiește pe cea care a dat naștere lui Hristos Dumnezeu, pe Maica Domnului.

Soborul sau Adunarea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu reprezintă adunarea (la slujbă) credincioșilor în cinstea Maicii Domnului, potrivit regulii după care a doua zi după marile praznice se face pomenirea acelor persoane sfinte care au contribuit la eveniment sau sunt în directă legătură cu el. De aceea, în această zi este prăznuită Fecioara Maria, cea care l-a născut pe Cel care a adus mântuirea lumii.

Soborul Macii Domnului este unul din cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria. De asemenea, este una din cele mai vechi sărbători în cinstea Fecioarei Maria care datează încă din secolul al V-lea. Soborul Maicii Domnului a devenit model de sărbătoare și pentru alți sfinți precum Soborul Sfinților Ioachim și Ana, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Soborul Sfinților Arhangheli.

Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana

Pe 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfântului Nicodim de la Tismana, considerat părintele monahismului românesc. Acesta s-a născut în jurul anului 1320, în Macedonia.

maxresdefault-3

Sfetnic apropiat al domnitorului Mircea cel Bătrân, Cuviosul Nicodim de la Tismana este promotorul rugăciunii isihaste pe aceste meleaguri. Rolul său a fost providențial pentru consolidarea credinței ortodoxe în fața ofensivei romano-catolice. Cu toate că este unul din cei mai mari ctitori de lăcașuri sfinte din țara noastră, Sfântul Nicodim a rămas emblematic pentru viața Mănăstirii Tismana care-l prăznuiește în fiecare an la data de 26 decembrie.

Originar din sudul Dunării, din micuța localitate Prilep, nu departe de Mănăstirea Decani, Sfântul Nicodim s-a născut în anul 1320 din părinți binecredincioși și temători de Dumnezeu, din neamul cneazului Lazăr, împăratul slavilor. Perioada copilăriei i-a fost marcată de construirea bisericii Mănăstirii Visoki Decani, ctitoria cneazului Ștefan Dușan. Cu toate că ar fi putut avea o viață lipsită de griji, a ales ‘calea cea strâmtă și cu chinuri’ a călugăriei. Pe când avea doar 15 ani, cu ocazia vizitei unor călugări atoniți la Prilep pentru sfințirea bisericii Mănăstirii Decani (1335), tânărul Nicodim s-a hotărât să-și aleagă ireversibil destinul.

Promotor al isihasmului românesc

Experiența lui atonită începe de la Mănăstirea Hilandar, unde egumenul l-a primit ca frate. Aici a învățat temeinic limbile greacă și slavonă și a studiat scrierile Sfinților Părinți. După trei ani de ucenicie (1338), a primit îngerescul chip al călugăriei sub numele de Nicodim. În anul 1341, a fost hirotonit ierodiacon, iar după doi ani ieromonah. Calitățile duhovnicești deosebite pe care le dobândise într-un timp foarte scurt i-au determinat pe călugări ca, după moartea bătrânului egumen, să îl aleagă pe evlaviosul Nicodim în scaunul stăreției de la Hilandar. Această ascultare deloc ușoară a reușit s-o împlinească fără cusur. A fost un neîntrecut gospodar și un bun îndrumător al călugărilor, dar și un bun teolog și apologet desăvârșit al adevărurilor de credință.

În secolul al XIV-lea a apărut în Biserica Ortodoxă, și îndeosebi în Sfântul Munte, o mișcare de renaștere teologico-spirituală numită isihasm (de la cuvântul grecesc isihia-liniște). Cei mai de seamă reprezentanți ai acestui nou curent teologic au fost: Sfântul Grigorie Palama, Nicolae Cabasila și Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului. Alături de ei a stat cu vrednicie și cuviosul părinte Nicodim de la Hilandar. Cneazul Lazăr l-a propus pentru conducerea Bisericii Ortodoxe din Serbia, însă din smerenie a refuzat, retrăgându-se în singurătate.

A reprezentat Biserica Sârbă la Constantinopol

Contextul istoric în care s-a petrecut venirea sa la nordul Dunării este strâns legat de pericolul impunerii catolicismului, prin invazia austro-ungară. Misiunea sa a început cu ridicarea Mănăstirii Vodița. Sfântul așezământ a fost așezat strategic, în imediata vecinătate a cetății Severinului, pentru a asigura paza graniței românești de la vest. Mănăstirea a fost închinată sfântului Antonie cel Mare, fiind sfințită în anul 1372 de către cuviosul Nicodim. Viața monahală de aici a fost rânduită după regulile de organizare atonite.

În 1375, cuviosul Nicodim a fost solicitat să facă parte din delegația care urma să mijlocească pentru Serbia la Constantinopol, în vederea ridicării anatemei iscate de conflictul dintre cele două Biserici din 1346, atunci când Biserica Sârbă își declarase autocefalia. În acest context, Sfântul Nicodim a jucat un rol deosebit de important, fiind apreciat în mod deosebit de către patriarhul Filotei, care i-a dăruit cârja sa, precum și părticele din moaștele sfinților Ioan Gură de Aur, Ignatie Teoforul și Sfântul Mucenic Teofil, moaște care se află și astăzi la Mănăstirea Tismana. Tot cu această ocazie, sfântul a fost ridicat de patriarhul Filotei la rangul de arhimandrit. Datorită lui, anatema a fost ridicată și Biserica Sârbă recunoscută ca autocefală.

Ctitoriile Sfântului Nicodim

După ce Vladislav Vodă a pierdut Banatul de Severin în fața regatului maghiar, Cuviosul Nicodim a părăsit Vodița, construind un altar de lemn pentru închinare la Gura Motrului.

Cea mai mare ctitorie a sfântului este fără îndoială Mănăstirea Tismana. A fost ridicată în perioada 1376 – 1378. În legătură cu locul pe care a fost ridicat cinstitul așezământ, ieromonahul Ștefan, unul din ucenicii sfântului, afirmă: ‘În peștera de acolo legenda spune că era un balaur, care a fost ucis când Sfântul i-a înfățișat crucea cea de plumb pe care o ținea la dânsul. Și astfel, înaintea peșterii cele mari, s-a făcut întâi o biserică din lemn de tisă, dintr-un tis mare, din rădăcinile căruia s-a făcut altarul’.

Lucrările care începuseră în timpul domnitorului Radu I au fost definitivate în timpul lui Mircea cel Bătrân, care a găsit de cuviință să ducă la bun sfârșit ‘cele neisprăvite’. După recucerirea Banatului Severinului de către voievodul Țării Românești, toate posesiunile Mănăstirii Vodița au fost acordate Tismanei, obștea administrând acum ambele așezăminte, în regim de samovlastie, după rânduiala din Sfântul Munte. Cuviosul Nicodim a păstrat legături strânse cu ținuturile din sudul Dunării unde, potrivit tradiției, a mai ridicat alte două biserici la Vratna și la Mănăstirița. Tot tradiția îi atribuie și întemeierea Mănăstirii Prislop din Țara Hațegului. Aici ar fi luat naștere valorosul său Tetraevanghel, în perioada 1404 – 1405.

Minunile Sfântului la Tismana

Din cauza unui conflict cu domnitorul Mircea cel Bătrân, Sfântul Nicodim a părăsit Tismana și s-a retras la Prislop (1399 – 1404). Împăcarea a venit repede și, în 1406, Mircea îl numește în hrisoavele sale: ‘rugătorul domniei mele, popa Nicodim’.

În vremea șederii sale la Tismana, sfântul a făcut nenumărate minuni, multe dintre ele regăsindu-se și astăzi în pictura din pridvorul bisericii mănăstirii (transformarea fripturii de purcel în păstrăv cu ocazia praznicului în cinstea lui Sigismund și a lui Mircea cel Bătrân; trecerea miraculoasă a Dunării pe rasa călugărească, mersul prin foc). Printre acestea se numără și vindecarea fiicei regelui Sigismund al Ungariei care suferea de epilepsie. În urma acestei minunate întâmplări, suveranul a renunțat la catolicism și s-a convertit la ortodoxie, luând numele Sfântului Evanghelist Matei.

Cuviosul Nicodim a fost chemat la Domnul în ziua de 26 octombrie 1406, fiind îngropat în mormântul pe care și-l pregătise încă din timpul vieții în pridvorul Mănăstirii Tismana. Moaștele sale s-au păstrat o perioadă la Tismana, după care au fost ascunse de călugări pentru a nu cădea pe mâna necredincioșilor. Momentan la mănăstire nu se mai găsește decât degetul arătător de la mâna dreaptă a Sfântului, alături de crucea sa de plumb și toaca în formă de vultur. Deși era considerat sfânt încă din timpul vieții, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat la aproape 600 de ani de la moarte prin hotărârea Sfântului Sinod din anul 1955, stabilindu-i-se ca zi de prăznuire 26 decembrie.

Sfântul Nicodim și castanul comestibil

În jurnalul de călătorie al patriarhului Macarie de Antiohia, care a vizitat Mănăstirea Tismana în timpul domniei lui Matei Basarab, se spune că: ‘Sfântul Nicodim sădi pe dealurile din jur vii și păduri de castani care se văd până astăzi’. Însoțitorul patriarhului, arhidiaconul Paul de Alep, mai amintește că sfântul a construit prima biserică a Mănăstirii Tismana din lemn de tisă ‘cu propria lui mână’.

Specia de castan comestibil, adusă de Sfântul Nicodim de pe Muntele Athos din Grecia, se găsește răspândit și în alte zone ale țării. Castanul comestibil este arborele de la care se poate folosi totul în afară de rădăcină.

„În peștera de acolo legenda spune că era un balaur, care a fost ucis când Sfântul i-a înfățișat crucea cea de plumb pe care o ținea la dânsul. Și astfel, înaintea peșterii cele mari, s-a făcut întâi o biserică din lemn de tisă, dintr-un tis mare, din rădăcinile căruia s-a făcut altarul”.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA