AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS - 21 iunie

CALENDAR RELIGIOS – 21 iunie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ortodox – Sf. Mc. Iulian din Tars și Afrodisie

Greco-catolic – Sf. m. Iulian din Tars

Romano-catolic – Sf. Alois de Gonzaga, călug.

Sfântul Mucenic Iulian, pomenit în calendarul creștin ortodox la 21 iunie, era locuitor al cetății Tars din Cilicia, de credință creștină, născut în cetatea Anazarb din aceeași provincie.

Tatăl Sfântului Iulian era senatorul cetății, elin de neam și închinător la zei. Mama sa era creștină și se numea Vasilisa.

În timpul prigoanei împotriva creștinilor a împăratului Dioclețian (284-305), Sfântul Mucenic Iulian a fost denunțat ca fiind creștin și a fost chemat la guvernatorul Marcian care a încercat să-l determine să renunțe la credința în Hristos.

Un an întreg a fost mutat tânărul Iulian prin temnițele cetăților Ciliciei, timp în care era torturat. Guvernatorul Marcian considera că prin aceste chinuri îi va îngrozi pe ceilalți creștini. În cele din urmă, Sfântul Mucenic Iulian a fost cusut într-un sac cu scorpioni și aruncat în mare.

Trupul său a fost adus de valuri pe uscat și a fost luat de credincioși care l-au dus mai întâi în Alexandria (Egipt) și apoi în Antiohia.

Sfântul Mucenic Iulian a fost pomenit cu multe cuvinte de laudă de către Sfântul Ioan Gură de Aur, în vremea în care acesta trăia în Antiohia.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA