AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS – 21 aprilie

CALENDAR RELIGIOS – 21 aprilie

DISTRIBUIȚI

Sf. Sfințit Mc. Ianuarie, episcop de Benevent; Sf. Mc. Teodor din Perga; Sf. Mc. Alexandra împărăteasa

Greco-catolic – Sf. ep. m. Ianuarie și cei împreună cu el; Sf. pr. m. Teodor din Perga Pamfiliei

Romano-catolic – Sf. Anselm, ep. înv.

Sfântul Ianuarie s-a născut în Neapole și era episcop de Nola în vremea în care împăratul Dioclețian (284-305), care ordonase prigoana anticreștină. În această nemiloasă campanie, în cetatea Puteoli, au fost prinși și arestați mulți slujitori ai lui Hristos.

Aflând de arestarea acestora episcopul Ianuarie a mers în această cetate, dorind să-i încurajeze pe întemnițați. A fost prins și el alături de alți doi creștini. După ce Sfântul și cei doi creștini au fost chinuiți, au fost duși în amfiteatru și aruncați în fața fiarelor. Pentru că animalele nu s-au atins de ei au fost duși în afara cetății, unde li s-a tăiat capetele.

Tot astăzi este pomenită Sfânta Muceniță Alexandra, soția împăratului Dioclețian, care a fost omorâtă pentru că a mărturisit credința în Hristos. A fost martoră la suferințele Sfântului Gheorghe, care era chinuit în felurite chipuri spre moarte, dar în chip minunat a rămas viu și sănătos. S-a înfățișat înaintea împăratului, în vreme ce el aducea jertfă idolilor, și s-a mărturisit pe sine creștină; pentru aceea a fost pusă în închisoare.

După ce a fost închisă, s-a dat hotărâre ca cei doi, Sfântul Gheorghe și Sfânta Alexandra, să fie tăiați. Aflând ea această hotărâre a împăratului, în închisoare s-a rugat lui Dumnezeu și și-a dat sufletul.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA