AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS – 20 aprilie

CALENDAR RELIGIOS – 20 aprilie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ortodox – Sf. Ier. Teotim, episcopul Tomisului; Sf. Cuv. Teodor Trihina

Greco-catolic – Sf. cuv. Teodor Trihina; Sf. Teotim de Tomis

Romano-catolic – Ss. Anicet, pp.; Marcian, călug.

Sfântul Teotim a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea, în vremea marilor Părinți ai Bisericii, devenind episcop prin anul 390. Sub păstoria Sfântului Ierarh Teotim, mănăstirile și sihăstriile din Dobrogea, renumite prin asceză și isihie (liniște), au trăit o epocă de aur, devenind cunoscute în secolele V și VI în întreg Imperiul bizantin.

A desfășurat o înfloritoare activitate misionară, atât în rândul păstoriților săi daco-romani, cât și printre barbari. Sfântului Teotim l-a rugat pe Sfântul Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, să-i trimită misionari pentru încreștinarea sciților nomazi de la Istru (Dunăre).

Se presupune că rugămintea i-a fost ascultată și că lucrarea de încreștinare a dat roade, căci istoricul Ieronim scria că „hunii învață Psaltirea, iar frigurile Sciției se încălzesc la căldura credinței”.
În anul 400, Sfântul Teotim a luat parte la un Sinod local în Constantinopol, iar în anul 403 s-a aflat din nou acolo pentru a lua apărarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patriarh al Constantinopolului, împotriva acuzațiilor care i se aduceau.
De la Sfântul Teotim au rămas câteva gânduri ce privesc liniștea sufletească a omului: „În mintea tulburată și plină de griji nu se află niciun gând frumos și nu se revarsă peste ea harul lui Dumnezeu. A ajunge la desăvârșirea sufletului înseamnă a-l elibera de griji, căci datorită grijilor se nimicește. Este, într-adevăr, lucru neevlavios, să porți grijă toată viața numai de cele trupești și să nu te îngrijești deloc de cele viitoare”.

La sfârșitul primului deceniu al secolului al V-lea, Sfântul Ierarh Teotim s-a mutat la cele veșnice. Pentru viața sa curată, pentru opera sa misionară și pentru credința sa dreaptă cu care a mărturisit pe Hristos, Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinților, fiind pomenit la 20 aprilie.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA