AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS - 2 august

CALENDAR RELIGIOS – 2 august

spot_img

DISTRIBUIȚI

CALENDAR RELIGIOS Ortodox – Aducerea moaștelor Sf. Întâi Mc. și Arhid. Ștefan; Dreptul Gamaliel; Binecredinciosul împărat Iustinian
Greco-catolic – Aducerea moaștelor Sf. m. arhid. Ștefan la Ierusalim

Romano-catolic – Ss. Eusebiu de Vercelli, ep.; Petru Iulian Eymard, pr.

Aducerea moaștelor Sfântului Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan este pomenită în calendarul creștin ortodox la 2 august.
Moaștele Sfântului Ștefan au fost descoperite în timpul Sfântului Mare Împărat și întocmai cu Apostolii Constantin cel Mare (337-377). Descoperirea lor a avut loc la multă vreme după mucenicia îndurată pentru Hristos, când a fost ucis cu pietre de către iudei în primii ani ai Bisericii creștine.

După ucidere, trupul Sfântului Ștefan a stat neîngropat o zi și o noapte, fiind ridicat în ascuns de oameni trimiși de către Gamaliel, conducătorul uneia din principalele școli rabinice ale vremii, care se apropiase de Sfinții Apostoli.

A fost înmormântat în satul acestuia, aflat la o oarecare distanță de Ierusalim, fiind pus într-o peșteră, în mormântul cel nou al lui.

Mai târziu, preotul din sat, pe nume Luchian, a văzut vedenie și încredințat fiind a căutat ajutoare și au săpat, aflând racla în care erau sfintele moaște.

Îndată, patriarhul Ierusalimului împreună cu doi episcopi, cu clerul și cu tot poporul, închinându-se sfintelor moaște, le-au adus la Ierusalim și le-au așezat într-o biserică. După o vreme, racla cu moaștele Sfântului Ștefan a ajuns la Constantinopol.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA