AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS – 15 octombrie

CALENDAR RELIGIOS – 15 octombrie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ortodox – Sf. Mc. Luchian preotul; Sf. Ierarhi Savin, episcopul Ciprului, și Vars, episcopul Edesei.

Greco-catolic – Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila

Romano-catolic – Sf. Tereza din Avila, fc. înv.

Originar din Samosata, Siria, Sfântul Mucenic Luchian provenea dintr-o familie de vază. S-a stabilit în Antiohia, spre sfârșitul secolului al III-lea, fiind hirotonit preot. Aici a înființat o școală catehetică care avea să ia un avânt considerabil în secolele următoare, unul din marii teologi care aveau să-i frecventeze cursurile fiind Sfântul Ioan Gură de Aur.

Cu ajutorul vestitului dascăl Macarie din Edesa a sporit în cunoaşterea Sfintei Scripturi, fiind rânduit astfel preot în Antiohia, unde a înfiinţat şcoli pentru tineri şi a pus în slujba Bisericii o nouă copiere a cărţilor sfinte în limba greacă. O mare realizare a Sfântului Luchian a fost revizuirea Septuagintei (textul grecesc al Sfintei Scripturi).

Sfântul Mucenic Luchian a suferitul martiriul în timpul împăratului Dioclețian  (284-305), în Nicomidia, după ce a rostit cuvântul adevărului despre Hristos Dumnezeul său înaintea împăratului.

Dioclețian auzise despre Sfântul Luchian că atât îi este de frumoasă fața și vorbele lui sunt atât de dulci, încât oricare, văzându-i cinstita lui față și auzindu-i cuvintele, nu era cu putință ca să nu devină creștin. Din acest motiv, împăratul stătea la o oarecare distanță de Sfântul Luchian, după o perdea, spre a nu fi atras la creștinism de fața sa și de cuvintele pe care acesta le rostea pentru adeverirea credinței creștine.

Nu l-au omorât chinurile, ci şi-a dat duhul în temniţă după ce a strigat de trei ori: „Sunt creştin!” Trupul i-a fost aruncat în mare, dar un delfin i-a dus trupul la uscat pentru a fi înmormântat în cinste.

Astăzi este pomenit şi Sfântul Savin, Episcop al Ciprului (sec. V), care a fost învrednicit de Dumnezeu cu darurile facerii de minuni, al tămăduirii bolilor şi al vederii-înainte.

Tot astăzi este pomenit şi Sfântul Vars, Episcop al Edesei (sec. IV), care a fost exilat de împăratul Valentinian I (364-375) mai întâi pe insula Arad (Fenicia) şi apoi în Oxirinh (Egipt). De aici, Cuviosul Vars a trecut dincolo de graniţa Imperiului roman şi a propovăduit barbarilor.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA