AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS - 15 octombrie

CALENDAR RELIGIOS – 15 octombrie

spot_img

DISTRIBUIȚI

CALENDAR RELIGIOS Ortodox – Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia

Greco-catolic – Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila

Romano-catolic – Sf. Tereza din Avila, fc. înv.

Sfântul Sfințit Mucenic Lucian este pomenit în calendarul creștin la 15 octombrie. Originar din Samosata, Siria, Sfântul Mucenic Lucian provenea dintr-o familie de vază. S-a stabilit în Antiohia, spre sfârșitul secolului al-III-lea, fiind hirotonit preot. Aici a înființat o școală catehetică care avea să ia un avânt considerabil în secolele următoare, unul din marii teologi care aveau să-i frecventeze cursurile fiind Sfântul Ioan Gură de Aur.

luchian

O mare realizare a Sfântului Luchian a fost revizuirea Septuagintei (textul grecesc al Sfintei Scripturi).

Sfântul Mucenic Luchian a suferitul martiriul în timpul lui Maximian Daia (305-313), în Nicomidia, după ce a rostit cuvântul adevărului despre Hristos Dumnezeul său înaintea împăratului.

Atât de greu și de cumplit erau chinuiți creștinii, încât adus în Nicomidia Sfântul Lucian a descoperit că mulți dintre aceștia se ascundeau și voiau să se lepede de creștinism. Pe toți aceștia i-a sfătuit Sfântul Lucian cu puternicul său cuvânt și i-a întărit spunându-le să nu se teamă de cei care ucid trupul, pentru că sufletul nu-l pot ucide.

„Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeți-vă mai curând de acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheena.”. (Matei 10; 28)

Maximian auzise despre Sfântul Luchian că atât îi este de frumoasă fața și vorbele lui sunt atât de dulci, încât oricare, văzându-i cinstita lui față și auzindu-i cuvintele, nu era cu putință ca să nu devină creștin. Din acest motiv, împăratul stătea la o oarecare distanță de Sfântul Luchian, după o perdea, spre a nu fi atras la creștinism de fața sa și de cuvintele pe care acesta le rostea pentru adeverirea credinței creștine.

Astăzi este pomenit şi Sfântul Savin, Episcop al Ciprului (sec. V), care a fost învrednicit de Dumnezeu cu darurile facerii de minuni, al tămăduirii bolilor şi al vederii-înainte.

Tot astăzi este pomenit şi Sfântul Vars, Episcop al Edesei (sec. IV), care a fost exilat de împăratul Valentinian I (364-375) mai întâi pe insula Arad (Fenicia) şi apoi în Oxirinh (Egipt). De aici, Cuviosul Vars a trecut dincolo de graniţa Imperiului roman şi a propovăduit barbarilor.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA